Arta fericirii la oamenii-curcubeu

Arta fericirii la oamenii-curcubeu
Publicat: 05/12/2015, 20:26
Actualizat: 03/07/2019, 14:59

O carte frumoasă, din specia literaturii motivaționale, redactată după ce știința identificase sediul fericirii în cortexul prefrontal stâng, iar re-re-încarnarea lui Avalokitesvara, actualul Dalai Lama, acumulase destulă experiență încât să se poată adresa sufletului occidental pe înțelesul acestuia:

„Cred că scopul vieții noastre este căutarea fericirii. E limpede. Fie că avem o religie sau nu, oricare ar fi aceasta, căutăm toți ceva mai bun în viață. Prin urmare, cred că însăși mișcarea vieții noastre se îndreaptă spre fericire (…) Stabilindu-ne o anume disciplină interioară, putem trece printr-o transformare a propriei atitudini, a întregii noastre perspective asupra vieții și a modului în care o abordăm. Această disciplină interioară poate presupune, firește, multe lucruri, multe metode. Însă, în sens general, începem prin identificarea factorilor care duc la fericire și a celor care duc la suferință. Odată identificați, începem prin a elimina treptat factorii care duc la suferință și a-i cultiva pe aceia care duc la fericire. Aceasta este calea”.

Sau, cum spune cel de-al XVII-lea Karmapa („Cel care duce la bun sfârșit lucrările iluminării”), tânărul și fercheșul Thaye Dordje, re-re-încarnarea maestrului Gampopa (discipolul lui Milarepa): „Fie ca toată durerea lumii să crească în mine/ și ca lumea, cu ajutorul moral al tuturor bodhisattva (cel care renaște continuu, renunțând la Nirvana, până când toate celelalte ființe sunt eliberate”, n.m.)/ să fie mereu fericită”.

Un lucru e sigur – fericirea, ca și tristețea, vine dinlăuntru și crește înlăuntru, ca o fabulousă plantă carnivoră.

Altminteri, pentru un budist tibetan aflat dincolo de iluzie, fie el și laureat al Premilui Nobel, fericirea și nefericirea, plăcerea și durerea, triumful sau înfrângerea, a câștiga sau a pierde nu au nici o relevanță în sine. El își escaladează imperturbabil muntele interior – un alpinist al propriului destin. Exteriorul e o închipuire. „A căuta vederea în afara propriului spirit/ Înseamnă a fi un orb bogat, care iese din casă în căutarea aurului” (Milarepa).

„Cum rămâne cu dragostea?” a dorit să știe Sonam Rinchen, zis Gampopa („Omul din Gampo”), de la învățătorul său. Și Milarepa i-a răspuns: „În dragoste, celălalt dispare în noi, așa cum noi dispărem în el, în aceeași mișcare. Nu mai există nici o proiecție. Rămâne dragostea, nu pentru ceva sau cineva, ci dragostea pur si simplu”.

Budismul nu e o religie, ci o filosofie, un mod de a trăi, de a muri și de a renaște. Toți cei pe care i-am inovocat, de la Milarepa la Tenzin Gyatso, autorul „Artei fericirii”, oameni-curcubeu, au ales să se reîntoarcă mereu pe Pământ, în vârtejul altei existențe.

E și mărturisirea poetică de credință a celui de-al XIV-lea Dalai Lama: „Cât timp va exista spațiul,/ Cât timp vor exista ființe vii,/ Voi rămâne și eu/ Să alung suferințele lumii”.