Dragi LGBT-iști, CPF-iști, Feministe sau Nefumători ortodocși

Publicat: 31/05/2017, 19:05

Românul e omul care este obsedat „să se scoată” din rahatul în care s-a născut. Ca să-l parafrez pe Oscar Wilde, „toți trăim în rahat, însă doar câțiva se uită la stele”.

Iar oamenii care se uită la stele sunt, nu-i așa, cei care „vor o țară ca afară”, care se bat pentru valorile Occidentului cum ne băteam noi în comunism pentru a procura casete video „străine” și blugi, așa cum părinții noștri se luptau la cozi nocturne pentru salamul cu soia din farfuria noastră.

Mi-aduc aminte de una dintre emisiunile mele „Între Bine și Rău”, de la TVR1, în care încrâcenarea și opacitatea de fier beton treișpe a celor care luptau pentru „cauza” de a-i da afară din localuri pe fumători, cu ocazia celei mai dure legi antifumat din UE, a fost pentru mine, care fac dezbateri teve de douăzeci de ani, pur și simplu stupefiantă prin totala lipsă de înțelegere. Că, dacă invocăm empatia, iar mi-aduc aminte de ultimele locuri ale României în UE. Degeaba s-au pomenit modele intermediare, mai blânde, de impactul psihologic și economic, despre argumentele medicale ale oricărei interdicții brutale. Nu, nene, nefumătorii nu acceptau nici măcar soluția segregării spațiale pentru a-i feri pe toți cei care nu vor să participe social la fumul toxic al celor cinci milioane de fumători români. Pentru cei din tabăra „nefu” nu exista soluție de compromis. Fumătorii trebuiau să fie „lăsați cu forța” de fumat în pofida tuturor argumentelor posibile. Oamenii trebuaiu învinși, umiliți, nu persuadați. Viciații care comiteau răul nicotinic asupra populației erau „ca-n România”, deci greșiți. În timp ce Nefumătorii erau „ca-n Occident”. Aveau o cauză validată de „străinii” cei buni.

Abordarea asta este nu numai contraproductivă, dar inhibă orice negociere și deschide alte și alte uși ale intoleranței între și mai multe segmente ale societății.

În chestiunea Coaliția pentru Familie versus Coaliția metropolitană pentru Gay se-ntâmplă același lucru. La fel și în cea a corectitudinii politice.

Pe acest subiecte de larg Dialog, taberele își dau unfriend sau block după un schimb sumar de replici.

Frica isterică și „țărănească” a dezintegrării societății tradiționale versus superioritatea celor care vor niște gay liberi și indrituiți, ca-n Occident.

Unii îl văd pe Dumnezeu în stele și nu vor să se mai uite și la ceilalți pe pământ, ceilalți îi văd pe bisericoși și familiști ca pe niște obstacole pupătoare de moaște în calea reformării acestei ultime țări din UE. Unora le frică să nu se înmulțească „pe stradă” homosexualii și lesbienele, celorlalți să nu vină rușii, iar homosexualii să fie violați legislativ.

Primii sunt îngroziți că acești „bizari” sexualicește vor adopta copii, ceialți să nu cumva să se bisericească de tot statul, iar legebetiștii să fie „afurisiți”.

Unii vor corectitudine politică ca să fie pedepsiți hărțuitorii, Patapievici spune că e o nouă formă de teroare stalinistă „no blood”. Și toooot așa. Înjurături definitive, anateme, găști, războaie. Adică tot ce face o comunitate să se blocheze.

Ambele tabere au dreptate. Ambele tabere greșesc.

Au dreptate pentru că oamenii au drepturi egale și parteneriatul sexual îl implică, indiscutabil, și pe cel civil.

Vorba Dorinei Chiriac: „Încă mai vorbim despre adopție de parcă poți adopta(bărbat + femeie) de la mega image raionul kids to let cu buletinul. Sau poți lua copii de la adăpost ca pe căței doar cu o față mai miloasă drept garanție. Sunt convinsă că după o eventuală legalizare a parteneriatului civil între persoane de același sex, nu vom asista la o luare cu asalt „

Vorba lui Andrei Pleșu: „Recunosc că am o problemă cu adopția copiilor în familiile gay. Instituția maternității nu există de ieri, de azi. Ea ține de alcătuirea originară a omului și implică un conglomerat de afecte, valori și semnificații imposibil de anulat printr-un discurs de moment despre „alteritate”, „toleranță”, orientare privată”.

Vi se pare că greșește vreunul dintre cei doi? Nu. Discută. Atât. Și se pricep la asta.

Dar când ambele echipe „joacă fotbal”, nefăcând eforturile de a se convinge și a ajunge la un compromis în jurul unor principii acceptate, atunci să te ții bătaie între galerii. Ceea ce astăzi se-ntâmplă din plin. Flagelul vrajbei generalizate este cea mai mare frână în emanciparea unei societăți.

Cel mai important om în viața mea intelectuală a fost un homosexual. Cel mai important „om” în viața mea spirituală este Iisus. Cei mai buni prieteni ai mei sunt femeile. Sunt creștin ortodox cu o viziune anticlericală. Deci mă plasez la mijloc în toată gâlceava din România.

Nu poți să schimbi bateria de la un duș cu robineți la cazan cu una modernă cu butoane cu leduri de ultimă generație, fără să faci un instructaj de folosire. Altfel să vezi ce reclamații și scandaluri vom avea la recepție cu oamenii „opăriți” cu cea mai inventată apă din lume: apa caldă.

Ce știu însă din cei peste cincisprezece ani de activism este că munca de misionariat în această religie cu sau fără dumnezei este la fel de grea și de ineficientă dacă misionarii încep să-și înjure „marfa”, să facă și capra vecinului de râs în târg.

Și aici în primul rând greșesc cei care, atașați de principiile creștine, fac în teren exact inversul a ceea ce ne-a învățat Mântuitorul. Dacă nu-ți iubești „dușmanul” nu faci decât să provoci un război de o sută de ani.

Este ceea ce, Sever Voinescu denunța foarte inspirat fenomenul drept „intoleranța toleranților”.

Așa cum, cea mai mare greșelă a feministelor, de exemplu, este să-i hulească pe bărbați. Adică să-ncerce să-și lămurească partenerii prin invective de existența unor mai bune modele comportamentale alternative. Când cele mai emancipate femei ale noastre se transformă în preotese inchizitoriale, pe cale de consecință, efectul obținut este invers celui pe care-l căutăm cu toții #Impreună.

Iar s-aștepți „să vină americanii” și să impună regulile lorîin dauna unei majorități, mi se pare o greșeală la fel de mare ca a acelora care s-au bucurat de bombardarea Iugoslaviei.

Un scriitor anticomunist francez de origine română, Theodor Cazaban, spunea într-un interviu acordat Marilenei Rotaru: „Sunt supărat pe România pentru că acolo oamenii care trebuie admirați sunt insultați”.

Nu poți să-l desființezi intelectual pe H.R. Patapievici denumindu-l „fascist” doar pentru că și-a povestit experiența și înțelegerea sa universitară despre „corectitudinea politică”. Au spus-o înaintea sa universitarii americani în urmă cu zeci de ani.Da, în România bărbații sunt violenți și ciupesc de fund femeile pe stradă. Dar asta ține de educație, nu de fascism sau stalinism.

Când normele se transformaă într-o ideologie a interdicțiilor atunci lucrurile devin periculos de grave. Aici Patapievici are perfectă dreptate în a denunța pericolul unei noi forme de teroare.

Într-o societate în care nu există admirație, nu există respect. Iar când nu mai există respect, nici admirație, iubirea este inlocuită de ură. Iar ura este instrumentul fatal al Haosului.

Arsenie Boca spunea: „..trebuie să-nțelegeți și aceasta-că dintre toate suferințele care tulbură furios viața omenească, cea mai mare este Ura, Dușmănia și Răzbunarea: unul și același diavol: boarea Iadului între oameni”

Tags: