Rânjetul fără pisică

Dac-ar fi după mine și lehamitea mea consolidată, aș lua-o bucuros spre locul acela unde timpul s-a oprit la ora șase. Aș avea șansa să ies din lumea personajelor de carton și să-mi beau ceaiul cu câteva ființe mărunte, cocoșate sub povara unor înduioșătoare idei fixe.   

„(…) Deodată tresări, căci zărise pisica de Chesire șezând pe craca unui copac, la câțiva pași de ea.

Pisica rânji când o văzu pe Alice (….).

-N-ai vrea să-mi spui încotro trebuie s-o iau?

-Asta depinde foarte mult de locul unde vrei să ajungi, răspunse pisica.

-Mi-e totuna…, spuse Alice.

-Atunci ți-e totuna și încotro o apuci, spuse pisica (…).

-Ce fel de oameni trăiesc pe aici?

-În partea aceea, spuse pisica fluturând lăbuța dreaptă cam în toate direcțiile, locuiește un pălărier. Și în partea cealaltă, adăugă ea fluturând lăbuța stângă, locuiește un iepuraș născut în martie. Du-te la care vrei, căci tot sunt amândoi scrântiți la cap.

(…) Sub un copac din fața casei, iepurașul de martie lua ceaiul împreună cu pălărierul. Între ei ședea un hârciog; dormea tun, iar ceilalți doi se serveau de el ca de o perniță pe care își rezemau coatele în timp ce discutau (…). Deși masa era mare, cei trei ședeau înghesuiți la un capăt al ei.

-Nu-i loc! Nu-i loc! strigară în cor când o văzură pe Alice venind.

-Ba e loc berechet! răspunse Alice supărată și se așeză pe un fotoliu mare din capul mesei.

-Servește-te cu vin, o pofti iepurașul de martie.

-Nu văd vin.

-Nici nu este, răspunse iepurașul de martie (…).

Pălărierul rupse cel dintâi tăcerea:

-În câte suntem azi?

Își scoase ceasornicul din buzunar și privi la el cam neliniștit, scuturându-l din când în când și ducându-l la ureche.

Alice se gândi o clipă, apoi spuse:

-În patru.

-Diferență de două zile, suspină pălărierul (…).

Alice privi curioasă peste umărul lui:

-Nostim ceas. Arată ziua, dar nu arată ora.

-Si de ce s-o arate? mormăi pălărierul. Ceasul tău arată anul?

-Firește că nu, dar asta numai pentru că anul durează atât de mult (…).

-Cred că ați putea să vă treceți vremea ceva mai bine decât s-o irosiți cu ghicitori fără dezlegare.

-Dacă ai cunoaște vremea cum o cunosc eu, făcu pălărierul, n-ai mai spune s-o irisiți, ci să-l irosiți, căci este el.

-Nu înțeleg ce vrei să spui! exclamă Alice.

-Cred și eu că nu înțelegi! Sunt sigur că n-ai stat niciodată de vorbă cu Timpul!

-Se prea poate, răspunse Alice cu șovăială. Atâta știu că trebuie să bat timpii când îmi fac lecția de muzică.

-Vezi, asta e! exclamă pălărierul. Timpul nu admite să-l bați! Dacă te ai bine cu el, e în stare să facă orice vrei cu ceasornicul (…). Eu m-am certat cu timpul în martie trecut… chiar înainte de a se fi scrântit ăsta… (și arătă cu lingurița spre iepurașul de martie). S-a întâmplat în timpul concertului cel mare dat de regina de cupă (…).Regina a sărit în picioare urlând: … Și de atunci încoace timpul nu mai vrea să facă nimic pentru mine: s-a oprit la orele șase”.