Sfeștocul, miruitorul și banalul trafalet

Sfeștocul, miruitorul și banalul trafalet
Publicat: 18/06/2014, 07:53
Actualizat: 29/07/2014, 16:55

Opinia publică românească a fost contrariată și amuzată – ce paradox! – de imaginea Patriarhului Daniel cu trafaletul în mână ungând niște plasme LCD într-un studio tv. Așteptările meșterilor zugravi și ale producătorilor de vopsea au fost înșelate și nu e vorba de detalii tehnice – sensul în care s-ar plimba rola – ori de cromatică și textură a vopselei, ci de genul evenimentului care a ajuns și în presa internațională. Totul a fost sacru și sfințit, iar pe zugravi nu i-a întrebat nimeni mai nimic. Chiar nimic.

Cu alte cuvinte, spectacolului – surprins într-o galerie foto pe basilica.ro – i-au lipsit detaliile care țin de firesc. Trafaletul manevrat de înaltul ierarh nu este o rolă de vopsit decât pentru neinițiați „loviți de ignoranță liturgică”. Pentru cei duși pe la biserică este un miruitor extensibil, stropit în prealabil cu agheasmă cu ajutorul unui buchet de busuioc numit sfeștoc.

Ca să spulbere orice îndoială și ca să stăvilească valul de glume și ironii de pe internet, BOR a venit cu precizări, într-un comunicat cu scop didactic.

Clar, concis, în câteva paragrafe, BOR trece în revistă specificațiile tehnice ale sfeștocului și miruitorului, precum și instrucțiunile de folosire. „La slujbele de sfințire a caselor se folosesc sfeștocul și miruitorul”, iar, „din rațiuni practice, pentru clădirile înalte miruitorul este unul extensibil, fiind confecționat dintr-o tijă telescopică de aproximativ 2,5-3 metri lungime, având la partea superioară un burete care se îmbibă în untdelemnul sfințit, pentru a face semnul Sfintei Crucii pe zidul sau peretele clădirii”.

„Prin urmare, după ce este stropit cu agheasmă, folosind un buchet din ramuri de busuioc, numit sfeștoc, peretele este însemnat cu untdelemn sfințit. La sfințirea unei biserici înalte se folosește tot miruitorul extensibil, dar îmbibat cu Sfântul și Marele Mir”, spune Patriarhia, explicând că, din 2008, când a fost sfințit Marele Mir, toți ierarhii ortodocși români folosesc miruitorul extensibil pentru sfințirea bisericilor sau a unor edificii bisericești.

Nu știu dacă precizarea BOR și recomandarea făcută „jurnaliștilor aflați în căutare de senzațional sau scandal” va schimba raportarea celor 18% dintre români care că merg mai rar decât o dată pe an la biserică vizavi de ceea ce înseamnă practicile acestei instituții. Una închisă și conservatoare, al cărei limbaj nu pare adecvat anilor 2000.

Încercați un exercițiu de imaginație: ați da like pe wall-ul de Facebook fotografiilor care înfățișează un Patriarh zâmbind?

Ați da share unui mesaj în care acesta vă spune Noapte bună ori vă oferă vreun răspuns la o întrebare care vă macină?

Vă vedeți duhovnicul, dacă aveți unul, dansând printre credincioși în timp ce cântă Aliluia?

Ori vă vedeți parohul sunându-vă la ușă nu doar în ajun de praznic cu icoana, ci ca să vă cheme să donați sânge pentru bolnavii anonimi din spitale, ori haine pentru cei nevoiași?

Ați fi dispuși să primiți MMS-uri cu Rugăciunea Inimii, de exemplu, dacă știți că mesajul v-ar veni de la un înalt mitropolit?

Dați-vă singuri răspunsul.

Dincolo de calendarul propriu al fiecărei biserici e nevoie de un calendar al prezentului și de un mesaj pe măsură. O comunicare din 2014, care nu exclude sacrul. Dimpotrivă. Întrebarea este cât de pregătită e biserica pentru nou, pentru altceva.

Dacă nou înseamnă sfințirea LCD-ului cu un miruitor extensibil, ori deschiderea ușilor la altar cu o telecomandă, așa cum visează parohul unei biserici din Sălaj, valul de glume și ironii din mediul virtual nu va putea fi stăvilit și nici trafaletul uitat.