Afecțiunea de care suferă 1 din 3 români fără să știe, dar care poate fi fatală

Publicat: 21 09. 2016, 13:49

Datele prezentate în studiul SEPHAR III arată că doar 80,9% dintre adulții hipertensivi incluși în acest studiu știau că suferă de această boală, în timp ce restul de 19,1% nu își cunoșteau această problemă medicală și se expunea, astfel, unor riscuri majore. 

În ciuda faptului că 1 din 3 români afectați de această boală nu știe despre existența ei, studiul relevă că în ultimii 11 ani  rata de cunoaștere a hipertensiunii arteriale a crescut considerabil. Astfel, dacă în anul 2005, doar 44,3% dintre persoanele hipertensive aveau cunoscută hipertensiunea arterială, în 2016, procentul acestora a ajuns la 80.9%, în următorii ani așteptându-se să crească la 96,2%.

În ciuda perspectivelor pozitive în ceea ce privește diagnosticarea hipertensiunii arteriale, persoanele aflate sub tratament sau controlul afecțiunii, rezultate studiului SEPHAR III arată că factorii de risc cardiovascular rămân o problemă critică.

Dintre aceștia, diabetul zaharat și dislipidemiile generează cele mai multe îngrijorări, dat fiind că prevalența celor două afecțiuni este de două ori mai ridicată decât în 2006, fapt care crește riscul de apariție a complicațiilor. Astfel, studiul SEPHAR III a identificat o prevalență de 12.2% a diabetului zaharat, în timp ce procentul persoanelor cu dislipidemie se situează la 73.2%, la nivel global și la 77.8% în rândul hipertensivilor.

„România rămâne în topul țărilor cu risc cardiovascular ridicat, iar rezultatele SEPHAR III confirmă, încă o dată, că hipertensiunea arterială, alături de ceilalți factori de risc cardiovascular reprezintă probleme majore la nivelul sănătății populaționale. Ne bucură, totuși, să vedem că numărul persoanelor care au hipertensiune arterială și au fost diagnosticate, precum și al celor aflate sub tratament și sub control terapeutic crește de la an la an. Eforturile noastre se concentrează pe conceperea și implementarea unor programe de prevenție, diagnosticare precoce și control pe termen lung.”, a declarat Prof. Dr. Maria Dorobanțu, președintele Societății Române de Hipertensiune și coordonator al studiului SEPHAR III.

Alți factori de risc cardiovascular evaluați în cadrul studiului citat sunt o obezitatea și supraponderabilitatea, probleme de sănătate care au ajuns să atingă cote din ce în ce mai alarmante. 34,7% dintre persoanele adulte suferă de obezitate, iar 31,8% sunt supraponderale, însă unul din cinci adulți obezi, respectiv unul din trei adulți supraponderali nu sunt conștienți de problemele lor ponderale.

Și la nivel mondial, bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces. Se estimează că doar complicațiile cauzate de presiunea arterială crescută au fost responsabile pentru 9.4 milioane de decese în 2010, în timp ce în total, bolile cardiovasculare au dus la decesul a aproximativ 17 milioane de oameni, potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății.