Afecțiunea responsabilă pentru 4 din 10 cazuri de infertilitate feminină: Simptomele pot fi similare altor boli

Publicat: 22 05. 2018, 09:34

„Una dintre consecințe o reprezintă dismenoreea, adică durerile menstruale. O alta o reprezintă durerea din timpul actului sexual. Alte persoane se confruntă cu dureri în timpul micțiunii sau al eliminării materiilor fecale. În plus, endometrioza este și o cauză a infertilității. Deci, ca o concluzie sunt două consecințe importante: durerea și infertilitatea. Asta nu înseamnă că orice persoană cu endometrioză se confruntă cu infertilitatea. Însă boala poate produce aderențe și înfundarea trompelor așa că poate împiedica o sarcină pe cale naturală. De altfel, endometrioza este responsabilă pentru 40 la sută din cazurile de infertilitate de cauză feminină”, afirmă prof dr. Taner Usta, expert în obstetrică-ginecologie.

Endometrioza poate apărea atât în adolescență, cât și la vârsta adultă și poate continua până la menopauză. Cauzele endometriozei nu sunt pe deplin cunoscute, iar medicii care studiază și tratează boala suspectează ca fiind vinovate anumite modificări genetice, probleme imunologice și dezechilibre hormonale. În plus, femeile care au mame sau surori care suferă de endometrioză au un risc de 7 ori mai mare de a se confrunta cu această afecțiune.

„Statistic, o femeie cu endometrioză este diagnosticată la 7 ani de la debutul bolii, perioada de diagnosticare situându-se între 5 ani și jumătate și 10 ani. Chiar dacă femeile se plâng medicului ginecolog de anumite simptome, acestea pot fi similare altor afecțiuni precum sindromul de colon iritabil. Există o mulțime de afecțiuni care debutează la nivel abdominal și care produc durere. Dar cea mai frecventă cauză pentru acest simptom este endometrioza”, completează specialistul în tratarea endometriozei.

Evaluarea istoricului medical, examinarea ginecologică și ecografia fac parte din protocolul de diagnosticare a endometriozei. În cele mai multe cazuri, endometrioza se localizează la nivelul ovarelor. Însă există și situații când poate afecta structurile pelvine profunde sau intestinele, iar specialiștii recurg la colonoscopie sau rezonanță magnetică. Terapiile diferă de la caz la caz și țintesc eliminarea durerilor și menținerea fertilității în cazul femeilor care-și doresc copii.

CITEȘTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI