Anunțul de 250 de milioane de euro al Ministerului Sănătății. Lista de achiziții pentru spitale

Publicat: 05 01. 2018, 17:40

„Ministrul Sănătății va semna marți, 9 ianuarie 2018, contractele pentru achiziția unui număr de 14 echipamente Computer Tomograf (CT) și 24 aparate de Rezonanță Magnetică (RMN) cu care vor fi dotate mai multe spitale județene de urgență și din București (….) care nu dețin aceste echipamente”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către Ministerul Sănătății.

De asemenea, ministerul va mai achiziționa și 21 de sisteme informatice PACS (tehnologie medicală de imagistică utilizată pentru stocarea, recuperarea, prezentarea și partajarea imaginilor produse prin radiografie, scanare CT, RMN etc).

Fondurile pentru achiziționarea acestor echipamente medicale au fost obținute printr-un împrumut acordat de Banca Mondială și este în valoare totală de 250 de milioane de euro.

„Pe lângă achiziția de echipamente de imagistică, Acordul cu Banca Mondială mai prevede și construcția de secții noi ATI și UPU, Centre de mari arși, blocuri operatorii și reabilitarea centrelor existente pentru diverse specialități, precum și achiziții de echipamente necesare în secțiile de ATI, UPU, blocuri operatorii, paliație, imagistică, radioterapie și screening afecțiuni oncologice”, mai reiese din comunicatul instituției.