Cancerul, tot mai frecvent în rândul copiilor. Cum poate fi depistat și tratat la timp

Publicat: 11 03. 2017, 00:12
Actualizat: 22 04. 2017, 18:47

Numărul cazurilor de cancer s-a înmulțit, de asemenea, în rândul bebelușilor de numai o lună sau două luni de viață. Aceste îmbolnăviri neobișnuite sunt cauzate, în primul rând în urma moștenirilor genetice, dar și a anumitor virusuri cu care micuții intră în contact încă din primele luni de viață. De asemenea, un impact important în poate avea, potrivit medicilor, și modul în care sunt crescuți copiii. 

„În primul rând, avem o componentă genetică ce predispune un copil la cancer. De exemplu, în cazul unei mame care are un istoric de cancer de sân, diagnosticat la o vârstă tânără, și are și rude (mamă, bunică) cu cancer de sân, este un indiciu clar că starea de sănătate a copilului trebuie monitorizată, existând riscul apariției sarcoamelor. Apoi, există și anumite boli care cresc riscul de apariție a maladiei canceroase și anume boli congenitale ori sindroame imunodeficitare. O altă cauză a apariției cancerului la copii o constituie anomaliile cromozomiale, care sunt asociate cu risc mai mare de leucemie, de exemplu, sau de limfoame”, spune medicul Inci Ayan, specialist în oncologie pediatrică.

Dincolo de bagajul genetic, există anumite virusuri cu care copilul intră în contact și care îl pot predispune la cancer.

„Hepatita B, de exemplu, poate declanșa cancer la ficat. Sau virusul Epstein Barr, care este o infecție foarte frecventă la copii, care, în anumite cazuri, poate duce la apariția limfoamelor sau la un alt tip de cancer, carcinomul nazofaringian. Un alt virus cu o reputație nefastă este virusul HPV. Hepatita C, de exemplu, în anumite părți ale globului, precum zona mediteraneană sau țările africane, poate duce la apariția limfoamelor”, explică medicul.

Mai mult, potrivit specialistului, în ultimii 10 ani și-a făcut simțită prezența o altă cauză a creșterii incidenței cancerelor la copii. Aceasta este producția industrializată. 

„Fertilizatorii, hormonii de creștere care cresc productivitatea, dar ingestia lor are efecte nocive asupra genelor, producând mutații periculoase, oncongene. Poluarea, inclusiv cea asociată cu utilizarea tehnologiei de ultimă generație (telefoane, tablete) poate crește frecvența cancerelor la copii (leucemii, tumori de creier, anumite tipuri de sarcoame). Și, țin să subliniez, fumatul, atât în cazul mamei, cât și al tatălui, poate provoca apariția sarcoamelor la copil, în comparație cu copii proveniți din familii nefumătoare”, avertizează medicul Inci Ayan.

Cancerul pediatric are șanse foarte mari de vindecare

Peste 6 din 10 copii bolnavi de cancer pot fi salvați și se pot bucura apoi de o viața normală. Iar rata de succes crește până la 90% în cazurile de cancer cu diagnostic precoce. Părinții, așadar, trebuie să fie atenți la simptome.

„Este important să nu exagereze anumite simptome, dar nici să nu le ignore. În primul rând, trebuie să știe că un cancer pediatric este o afecțiune acută și asta înseamnă că trebuie să se îngrijoreze dacă un copil nu se simte bine pe parcurs de mai multe zile sau săptămâni. Ne alarmăm dacă: face des infecții sau episoade de febră, este palid, pare anemic sau apar anumite pete, care sugerează hemoragii la nivelul pielii, dacă are episoade de sângerări nazale sau gingivită, durerile de cap anunțate prin crize de plâns, episoade de vărsături care pot anunța creșterea presiunii intracraniene, dureri de picioare în perioada de creștere. De asemenea, mamele trebuie să fie atente la eventuale umflături în zona fontanelelor, pe care le pot observa atunci când alăptează. Dacă scad performanțele școlare și puterea de concentrare, iarăși sunt semne că este ceva în neregulă la nivel cerebral”, explică medicul.

Cele mai frecvente diagnostice de cancer la copii sunt leucemiile, tumorile cerebrale, limfoamele, sarcoamele, cancerul osos sau de ficat. În România, potrivit celor mai recente cifre, sunt, aproximativ, 6.000 de copii bolnavi de cancer.