Cercetătorii au descoperit o nouă întrebuințare pentru medicamentele anticolesterol

Publicat: 21 05. 2015, 09:54

Persoanele care iau statine sau fibrați – un alt tip de medicamente anticolesterol – prezintă un risc de AVC cu 34% mai mic în comparație cu persoanele cărora nu le sunt administrate aceste medicamente.

„Dacă vor fi confirmate, aceste rezultate vor fi compatibile cu tactica de administrare pe perioade mai îndelungate în cazul persoanelor de vârsta a treia a unor medicamente cu rol de scădere a nivelului de colesterol”, a declarat coordonatorul studiului, Christophe Tzourio, profesor de epidemiologie la Universitatea Bordeaux din Franța.

Milioane de persoane din lumea întreagă iau statine pentru a reduce concentrațiile de lipoproteine cu densitate scăzută din sânge, supranumite „colesterol rău”, întrucât se acumulează pe pereții vaselor de sânge și pot duce la ateroscleroză, formarea de cheaguri și declanșarea infarctelor.

Dacă pacienții au probleme arteriale, mulți doctori nu recomandă administrarea de statine pentru persoanele trecute de vârsta de 75 de ani, întrucât beneficiile acestor medicamente sunt mai puțin clare în astfel de cazuri, iar pastilele în cauză au fost asociate cu efecte secundare precum diabet, deficiențe cognitive și leziuni hepatice.

Întrucât statinele sunt în continuare folosite pe scară largă în rândul pacienților de vârsta a treia, medicii francezi au dorit să analizeze potențialele beneficii pe care acest tratament le are la o vârstă înaintată.

Ei au analizat date medicale obținute în urma unor interviuri cu 7.500 de pensionari din trei orașe din Franța, începând din 1999. La începutul studiului, participanții aveau vârsta de cel puțin 65 de ani, iar media de vârstă era de 74 de ani. Voluntarii nu prezentau în istoricul medical al lor nici boli vasculare, nici AVC-uri.

Aproximativ 27% dintre voluntari luau fie statine, fie fibrați, pentru a-și reduce colesterolul. Acești participanți erau în mare parte femei, mai tineri ca medie de vârstă și cu un nivel de educație mai scăzut.

În perioada de monitorizare – în medie, nouă ani -, 292 de persoane au suferit un AVC, iar 440 au raportat incidente cardiovasculare. AVC-urile au fost mai numeroase în rândul bărbaților și participanților care erau mai în vârstă sau care prezentau alți factori de risc, precum diabet, obezitate și hipertensiune.

Administrarea de pastile împotriva colesterolului nu a micșorat riscul de incidente vasculare sau de boli cardiace, însă a contribuit la scăderea riscului de AVC și a riscului general de deces.

Autorii studiului, care a fost publicat în British Medical Journal, spun că acesta nu a dovedit faptul că aceste medicamente previn producerea de accidente vasculare cerebrale. Participanții din acest studiu erau mai bogați, mai bine educați și urmau diete mai sănătoase în comparație cu francezul de nivel mediu.