Cinci MITURI despre obiceiuri sănătoase, DESFIINȚATE

Publicat: 13 10. 2012, 16:52
Actualizat: 19 05. 2015, 04:52

Fugim de alimentele bogate în grăsimi, încercăm să ne facem un program stict de somn, mergem la sala de fitness pentru a deveni mai rezistenți în lupta cu bolile, dar cu toate acestea riscăm să ne punem sănătatea în pericol. 

Huffigton Post a realizat o listă cu mituri desfințate despre ceea ce numim noi obiceiuri sănătoase.

● Atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus, una dintre cele mai importante reguli spune că trebuie să renunți la ciocolată. Total greșit. Studiile recente au arătat că persoanele care mănâncă ciocolată slăbesc mai repede decât cele care au exclus definitiv acest aliment din dieta lor. Experții spun că antioxidanții care abundă în ciocolată ajută la scăderea indexului de masă corporală. Mai mult, ciocolata nu ar trebui eliminată din dietă, deoarece are efecte benefice asupra funcției cardiovasculare, reglând tensiunea.

● Bei vin pentru că este singura băutură alcoolică benefică pentru organism. Și de aceasta dată, studiile de specialitate au demosntrat că orice tip de alcool este benefic, cu o singură condiție: daca este băut în cantități limitate. Astfel, pentru a avea un stil de viață echilibrat, este recomandat ca bărbații să bea 500 de mililitri de bere, 300 de mililitri de vin roșu sau 100 de mililitri de tărie, precum vodcă, whisky sau palincă. Femeilor le este recomandat să bea jumătate din această cantitate, deoarece, genetic, acestea sintetizează o cantitate cu aproximativ 50 la sută mai mică de alcool decât bărbații. Studiile de specialitate au constatat că persoanele care beau alcool în cantități moderate prezintă un risc scăzut de a îmbolnăvi de anumite afecțiuni, printre care se numără artrita reumatoidă și chiar cancerul de sân.

● Stai într-o sală de fitness până când simți că ești secat de energie. Un studiu danez arată că 30 de minute de sport sunt mult mai benefice pentru organism decât 60 de minte. Experții au constatat că un grup de persoane supraponderale care au stat jumătate de oră într-o sală de fitness au reușit să slăbească mai repede și mai mult decât cele care au stat până la o oră.

● Când ești stresat, tinzi să crezi că nu vei reuși să termini ceea ce ți-ai propus. În realitate, stresul poate fi benefic. Un studiu recent arată că persoanele stresate pot fi mai productive decât cele care sunt relaxate. Mai mult, oamenii de știință de la Universitatea Stanford au constatat, în urma unui studiu realizat pe cobai, că stresul ajută chiar la creșterea sistemului imunitar.

● Când vrei să slăbești mănânci mai puțin. Total greșit, afirmă cercetătorii, care spun că efectul obținut în urma unei cure draconice vor fi unele de scurtă durată. Astfel, dacă vrei să slăbești sănătos, este indicat să urmezi un regim echilibrat, care presupune să mănânci mai mult: de cinci ori pe zi – trei mese principale și două gustări.