Crenvurștii, pericol sau nu pentru sănătate? Imaginile vorbesc de la sine! Tu mai ai curaj să mănânci? – VIDEO

Publicat: 06 09. 2020, 12:47
Actualizat: 08 09. 2020, 10:49
Crenvurștii, pericol sau nu pentru sănătate? Imaginile vorbesc de la sine! Tu mai ai curaj să mănânci? - VIDEO / Sursa FOTO: https://i.insider.com

Sunt crenvurștii un pericol pentru sănătate sau este în regulă să-i consumăm? Această întrebare stă pe buzele tuturor, mai cu seamă al mămicilor care primesc cereri din partea copiilor dornici să mănânce la micul dejun crenvurști fierți.

Dar crenvurștii sunt preferații tuturor, nu numai ai copiilor, și nicidecum nu sunt consumați doar la micul dejun. Și, totuși, medicii nutriționiști nu-s prea încântați când au pacienți care consumă un astfel de produs. De fapt, ei chiar atenționează că crenvurștii pot dăuna dacă sunt consumați în exces și pe termen lung.

Ce sunt crenvurștii

La această întrebare, un răspuns cât mai simplu ar fi: crenvurștii sunt tocătură din resturi de carne, slănină, șoric, tendoane, cu până la 40% grăsime, peste care se adaugă și carne dezosată mecanic sau carne MDM (amestec de tocătură din resturi, precum tendoanele). Ce altceva mai conţin crenvurștii: nitriți şi nitrat de sodiu (E250 şi E251), care împiedică dezvoltarea bacilului botulinic şi dau mezelurilor o culoare rozalie, cât mai comercială, atrăgătoare pentru cumpărător. Totodată, crenvurștii conţin şi monoglutamat de sodiu (E621), substanţă periculoasă care face mâncarea să fie „extrem” de gustoasă.

Medicii susțin că grăsimea din crenvurşti înseamnă luare în greutate, dar și o creștere a nivelului colesterolului.

Ce spun medicii despre consumul de crenvurști

Liana Conțiu, medic nutriționist-dietetician, specialist în Nutriție Clinică și Comunitară, afirmă că, „deşi par dietetici, crenvurştii au o calitate îndoielică şi sunt bogaţi în grăsimi şi aditivi. Alături de cârnaţi, salamuri, diferite tipuri de suncă, îi găsim aproape zilnic în meniul copiilor, fie la gradiniţe, şcoli, fie la mesele de acasă.  Pe lângă restul aditivilor periculoşi, crenvurștii au şi adaos mare de sodium, deloc bun pentru sănătate”.

Iar dacă asta nu va convins, în materialul video de mai jos puteți înțelege mai bine cât de periculos este acest aliment pentru sănătatea dumneavoastră.

Pentru a putea înțelege care este rețeta acestui preparat, puteți vedea în video-ul de mai jos toți pașii.