În fiecare zi, medicii, asistentele și personalul auxiliar folosesc dezinfectanți pentru mâini, suprafețe și pavimente, instrumentar și dispozitive medicale. Sunt produse esențiale pentru siguranța pacienților, dar puțini dintre cei care le utilizează cunosc drumul pe care îl parcurg înainte de a ajunge pe rafturile spitalelor. Dincolo de etichetă și de flacon, există un proces complex de dezvoltare, producție, control al calității și logistică. O echipă Gândul a vizitat fabrica Klintensiv pentru a oferi răspunsul la o întrebare importantă pentru orice manager de spital sau profesionist din domeniul medical: cum sunt produși, de fapt, dezinfectanții medicali folosiți zilnic?
În industria biocidelor, calitatea nu începe în laborator și nici pe linia de ambalare. Ea începe în depozit.
La Klintensiv, fiecare materie primă și fiecare componentă de ambalare trece printr-un proces riguros de recepție și verificare. Produsele nou sosite sunt plasate inițial în zona de carantină, unde rămân până la finalizarea analizelor de identificare și conformitate.
„După recepție, materiile prime sunt analizate și testate. Doar cele care îndeplinesc parametrii de calitate sunt eliberate pentru producție”, explică dr. farm. Cătălin Donea, directorul de calitate al companiei.
Sistemul este simplu și eficient: zona galbenă pentru produsele aflate în evaluare, zona verde pentru cele conforme și zona roșie pentru materialele neconforme, care sunt returnate sau eliminate conform procedurilor.
Abia după această etapă începe procesul propriu-zis de fabricație.
Înainte ca un dezinfectant să ajungă într-un flacon de un litru sau într-o canistră de cinci litri, ingredientele sunt cântărite cu precizie, conform formulelor aprobate și înregistrate.
Accesul în zona de producție presupune respectarea unor reguli stricte de igienă: halat, capelină, protecție pentru încălțăminte și mască. Scopul este prevenirea oricărei contaminări a produsului aflat în procesare.
În zona de preparare, materiile prime sunt introduse în rezervoare industriale din inox, unde sunt amestecate până la obținerea unui produs omogen. Unele dintre aceste tancuri au capacități impresionante, de până la 10.000 de litri.
„În acest moment avem în procesare Sterisol, un dezinfectant de nivel înalt utilizat în unități medicale”, explică Bogdan Dobia, directorul de producție.
După omogenizare, produsul nu pleacă imediat spre ambalare. Înainte, sunt prelevate probe pentru verificările de laborator. Doar după confirmarea conformității, soluția este transferată prin conducte din inox către liniile automate de ambalare.
Una dintre cele mai importante investiții într-o fabrică modernă de dezinfectanți este automatizarea.
La Klintensiv, liniile de ambalare funcționează complet automatizat. Flacoanele sunt umplute, etichetate, inscripționate cu lot și termen de valabilitate, iar capacele sunt montate fără intervenție manuală directă.
Linia dedicată recipientelor de un litru poate procesa până la 6.000 de flacoane pe oră, în timp ce instalația pentru canistre de cinci litri atinge o capacitate de 1.000-1.500 de unități pe oră.
„Automatizarea ne ajută să eliminăm erorile umane și să asigurăm o calitate constantă a produsului finit”, spune directorul de producție.
Pe lângă produsele lichide, fabrica produce și șervețele dezinfectante. Procesul este mult mai complex decât pare la prima vedere.
Materialul textil special este alimentat în utilaje industriale care îl taie, îl împăturesc, îl impregnează cu soluția dezinfectantă și îl ambalează automat. Capacitatea de producție ajunge la aproximativ 3.300 de pachete pe oră.
Poate cea mai puțin vizibilă etapă pentru utilizatorul final este controlul calității.
În laborator, fiecare lot fabricat este analizat pentru a se verifica dacă respectă specificațiile tehnice stabilite în faza de dezvoltare. Sunt evaluați parametri precum concentrația ingredientelor active, pH-ul și caracteristicile fizico-chimice ale produsului.
„Produsul trebuie să se încadreze în parametrii definiți încă din etapa de dezvoltare. Doar atunci poate fi declarat conform”, explică Ioana Obrescu, șeful laboratorului de control al calității.
Există și situații în care anumite valori necesită ajustări înainte de aprobarea lotului. Aceste corecții sunt realizate în faza de produs vrac, înainte de ambalare, pentru a garanta că produsul final respectă toate cerințele.
Pentru beneficiarii din sistemul medical, acest proces înseamnă un lucru esențial: consistență de la un lot la altul.
Chiar dacă utilizatorii pot percepe uneori diferențe, fiecare serie este fabricată după aceeași formulă și verificată prin aceleași metode de control.
În spatele fiecărui produs nou există luni întregi de cercetare și testare.
Potrivit specialiștilor Klintensiv, dezvoltarea unui dezinfectant poate dura între opt luni și un an și jumătate, în funcție de caracteristicile produsului și de complexitatea testelor necesare.
Pe lângă partea tehnică, companiile trebuie să gestioneze și cerințele de reglementare europene, care presupun investiții semnificative pentru fiecare produs introdus pe piață.
Pentru managerii de spitale, întrebarea esențială nu este doar cum se produce un dezinfectant, ci și dacă acesta poate fi livrat constant și la timp.
Aici intervine componenta logistică.
Potrivit lui Paul Radu, director de operațiuni la Klintensiv, compania produce și livrează lunar aproximativ 80.000-90.000 de litri de dezinfectanți. În anul 2025, produsele au ajuns, direct sau prin intermediul distribuitorilor, în peste 300 de spitale publice din România.
Pentru a susține aceste volume, compania menține stocuri de siguranță atât pentru produsele finite, cât și pentru materiile prime și ambalajele necesare producției.
„Provocarea nu este doar să produci, ci să asiguri continuitatea livrărilor și capacitatea de reacție atunci când apar situații neprevăzute sau creșteri bruște ale cererii”, explică acesta.
Fiecare flacon care pleacă spre un spital este rezultatul unei succesiuni de etape atent coordonate: achiziția materiilor prime, controlul calității, producția, ambalarea, verificările finale, depozitarea și transportul.
Pentru personalul medical, un flacon de dezinfectant este un instrument de lucru. Pentru producător, însă, el reprezintă rezultatul unui proces industrial și științific complex.
În spatele fiecărei livrări se află oameni specializați în producție, controlul calității, cercetare, reglementare și logistică. Sunt procese care rămân invizibile pentru majoritatea utilizatorilor, dar care fac diferența dintre un produs obișnuit și unul pe care spitalele se pot baza zi de zi.
Răspunsul la întrebarea „cine produce de fapt dezinfectanții medicali pe care îi folosesc în spital?” nu este doar numele unei companii. Este o întreagă infrastructură de calitate, control și responsabilitate care începe în depozit, continuă în laborator și pe liniile automate de producție și se încheie abia atunci când produsul ajunge, în siguranță, la patul pacientului.