Prima pagină » Actualitate » Șeful STB cere mai multe benzi unice pentru autobuze. Vrea ca șoferii care intră pe ele să fie filmați și amendați

Șeful STB cere mai multe benzi unice pentru autobuze. Vrea ca șoferii care intră pe ele să fie filmați și amendați

Andrei Bighea, director general al Societății de Transport București (STB), a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că va solicita către TPBI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov) să găsească soluții pentru mai multe benzi unice dedicate transportului public.

„Nu sunt suficiente (benzi unice – n.r.). Și am avut discuții și cu fostul director TPBI și urmează să am o discuție și cu actualul săptămâna viitoare să încercăm să mai identificăm astfel de benzi. Eu sunt una dintre persoanele către circulă cu STB-ul și am văzut ce înseamnă să te urci într-un vehicul care circulă pe bandă unică.

Am plecat de la Televiziune și am vrut să ajung în AFI. Am mers pe bandă unică pe tot ce înseamnă Dorobanți, apoi m-am urcat în tramvai (linia 1 – n.r.) și am ajuns în AFI în 20 de minute față de 40 – 50 cât aș fi făcut dacă aș fi mers cu mașina”, a declarat Andrei Bighea în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Directorul general STB a mai precizat că își dorește o lege prin care să fie folosite imaginile cu șoferii surprinși pe benzile unice, că apoi să fie amendați.

Director STB: „Atunci când vor fi mai multe benzi unice, vor fi șoferi care vor merge cu mijloacele de transport în comun”

„În prezent, doar Poliția Rutieră poate să dea acele amenzi pentru acces pe bandă unică. Poate se va implementa legislația care să ne permită să utilizăm camerele pe care le avem pe vehicule. Vehiculele noi chiar au o rezoluție bună pe acele camere din față. Și de când am venit am reușit să implementez și oarecum să le putem accesa în timp real”, a mai precizat Andrei Bighea.

Acesta mai spune că soluțiile de trafic trebuie să le găsească Primăria Capitalei

„Atunci când vor fi mai multe benzi unice, vor fi șoferi care vor merge cu mijloacele de transport în comun”, a conchis Andrei Bighea.

Șoferii din București, exasperați de banda unică dintre Arcul de Triumf și Piața Presei

Pe de altă parte, benzile unice creează haos în trafic.

Banda unică pentru transportul public de pe Bulevardul Regele Mihai I, implementată recent, îi exasperează pe șoferii din București care trec zilnic pe această arteră. Conducătorii auto se întreabă dacă municipalitatea a făcut un studiu de trafic sau de fezabilitate atunci când a implementat acest segment unic de trafic

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Creșterea dioxidului de carbon din atmosferă modifică sângele oamenilor, arată un studiu