De ce este esențial consumul regulat de OUĂ pentru sănătate. Ficatul și celulele, dependente de grăsimi bune: „Un ou pe zi și doctorul nu va veni”

Publicat: 13 05. 2025, 08:21
Sursa foto: Freepik.com

Un ou pe zi poate contribui la menținerea sănătății întregului organism, spun specialiștii în nutriție. Gălbenușul este una dintre cele mai bogate surse naturale de fosfolipide – grăsimi esențiale pentru ficat, creier, inimă și sistemul nervos.

Oul, aliment de bază în dieta multor români, revine în centrul atenției datorită beneficiilor sale remarcabile asupra sănătății. Potrivit specialiștilor, gălbenușul conține fosfolipide – grăsimi complexe care joacă un rol esențial în buna funcționare a organismului.

„Un ou pe zi și doctorul nu va veni. Se poate spune și aşa, pentru că oul e plin de fosfolipide”, spun nutriționiștii.

Fosfolipidele sunt acizi grași cu structură specială – au atât o parte care se dizolvă în apă, cât și una care se dizolvă în grăsimi. Acest caracter le permite să susțină funcții esențiale în organism.

Ficatul și celulele, dependente de grăsimi bune

Ficatul, considerat „uzina sănătății”, are nevoie de grăsimi pentru a funcționa corect.

„Dacă eliminăm complet grăsimea din alimentație, corpul nostru nu poate funcționa, de la digestie până la sistemul nervos, ficat, ochi și inimă, toate organele sunt dependente de grăsime”, arată specialiștii, potrivit Știrileprotv.

Un exemplu clar este lecitina, o fosfolipidă regăsită în ou, cunoscută pentru capacitatea sa de a emulsiona – adică de a ține grăsimea și apa împreună. Această proprietate explică de ce gălbenușul este esențial în preparate precum maioneza, dar mai ales în procesele biochimice ale organismului.

Membrana fiecărei celule din corp este formată din fosfolipide. Acestea permit schimbul de nutrienți între celule și susțin comunicarea celulară. Lipsa grăsimilor bune din dietă afectează aceste mecanisme de bază.

Protecție pentru creier, bilă și sistem nervos

Fosfatidilcolina – un tip de fosfolipidă – intră în compoziția sărurilor biliare și ajută la digestia grăsimilor. Mai mult, facilitează transportul acizilor grași omega-3 către creier, unde sunt folosiți de celulele nervoase.

Sursele alimentare cele mai bogate în fosfolipide sunt: gălbenușul de ou, ficatul, creierul, inima și splina animalelor.

Consumul constant al acestor alimente aduce beneficii reale pentru sănătate: reducerea stresului, creșterea tonusului, susținerea recuperării după boli cronice și chiar ameliorarea bolilor neurologice.

Beneficii demonstrate științific

Studiile din anii ’80 au demonstrat efectul pozitiv al fosfolipidelor în afecțiuni neurologice precum Parkinson și tulburările bipolare.

În 1994, Comisia germană de Sănătate Publică a aprobat utilizarea fosfolipidelor din soia pentru reducerea colesterolului.
Mai recent, cercetările arată că fosfatidilcolina reduce inflamațiile intestinale, contribuind la remiterea colitei ulcerative.

Ficatul, organ esențial pentru detoxifiere și metabolism, se reface mai ușor atunci când este susținut printr-un aport regulat de acizi grași esențiali. Doza recomandată? Aproximativ 1,5 grame de fosfolipide pe zi, cantitate ce poate fi obținută ușor dintr-un ou și o alimentație echilibrată.