Lista alimentelor considerate nesănătoase, dar care nu ar trebui să lipsească dintr-o dietă echilibrată

Publicat: 14 03. 2015, 14:53
Actualizat: 18 05. 2015, 17:20

Există o serie de alimente și preparate pe care avem tendința să le evităm deoarece am auzit o serie de povești care nu sunt bazate pe niciun fel de dovezi științifice. Astfel, despre cafea, ouă, ulei de cocos și lapte de orice fel se spune că ne fac rău, scrie Daily Mail.

„Ni s-a spus în repetate rânduri că grăsimea nu este bună pentru organismul nostru, ni s-a mai spus că ouăle nu sunt sănătoase, dar în schimb am urmat un regim bazat pe o serie de alimente procesate”, spune nutriționista Sarah Flower.

Specialista a realizat o listă cu alimente considerate nesănătoase, dar care nu ar trebui să lipsească din dieta noastră.

● Cafeaua este benefică pentru îmbunătățirea funcției cognitive, stimulează organismul să ardă grăsimile și previne apariția oricărei forme de demență, inclusiv a Alzheimerului. Flower spune că pentru a beneficia de efectele pozitive ale acestei băuturi, ea tebuie consumată în cantități moderate. Dacă bem prea multă cafea, atunci riscăm să avem probleme cu digestia, duce la creșterea nivelului de stres și anxietate și îți poate provoca o respirație urât mirositoare.

● Cartofii sunt condamnați pentru că ar fi responsabili de creșterea glicemiei din sânge, dar un singur cartof mediu oferă organismului 50% din doza zilnică necesară de vitamin C, 30% din doza zilnică recomandată de vitamin B6 și 25% din necesarul zilnic de potasiu. În plus, această legume mai conține calciu, magneziu, fosfor și zinc.

● Ouăle sunt adesea asociate cu un nivel al colesterolului ridicat. Nutriționista spune că omleta, asociată cu cereale integrale, reprezintă un mic dejun ideal, recomandat în special persoanelor care vor să slăbească.

● Untul de arahide este condamnat pentru că ar avea un conținut ridicat de grăsimi. „Ignoră acest aspect, deoarece nu toate grăsimile te îngrașă”, spune Sarah Flower. Untul de arahide este bogat în proteine, magneziu, potasiu, vitamina E, antioxidanți și fibre esențiale organismului.

● Popcornul poate să fie aliatul tău în lupta cu kilogramele în plus. Important este să optezi pentru popcornul făcut în casă, nu cel pe care îl pui în cuptorul cu microunde. Acesta din urmă este o versiune procesată și nu va aduce organismului beneficii deoarece conține tot felul de arome.

● Laptele a început să fie condamnat pe la începutul anilor ”90, pe motiv că are grăsimi. În acea perioadă tot ce avea grăsimi era considerat dăunător organismului. Laptele nu îngrașă, dimpotrivă acesta conține substanțe care asigură senzația de sațietate pe o perioadă mai lungă de timp.

● Sarea este și ea trecută pe o listă neagră a alimentelor. Este adevărat că mâncăm prea multă sare, deoarece acesta se regăsește în toate preparatele procesate pe care le mâncăm zilnic, dar organismul uman ar nevoie de acest condiment. Sarea conține o serie de minerale esențiale organismului.

● Uleiul de cocos este o grăsime saturată. Nutriționista spune că acest tip de ulei ajută la menținerea nivelului de colesterol, la pierderea în greutate, stimulează imunitatea și digestia. În plus, uleiul de cocos este recunoscut pentru combaterea bolilor de inimă, a celor de rinichi și a diabetului.