Medicul șef al Casei de Asigurări de Sănătate București, numită manager la Institutul Oncologic

Publicat: 12 11. 2013, 17:27
Actualizat: 25 05. 2015, 04:22

Medicul șef al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, dr. Ana-Maria Nițulescu, este începând de marți manager al Institutului Oncologic din Capitală, printr-un ordin al ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu.

„Am fost numită manager prin ordin al ministrului Sănătății, începând de astăzi (marți – n.r). Nu am susținut concurs și nici nu am făcut cerere pentru a fi numită manager”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, dr. Nițulescu.

Fostul medic șef al CASMB a mai spus că, deși nu a urmărit acest post, are un plan de dezvoltare al institutului.

„Am un plan de eficientizare și de dezvoltare a Institutului Oncologic București, pentru a ajunge din urmă celelalte institute din țară. Este puțin în urmă, adică are mai puține proiecte accesate, comparativ cu institutele similare”, a adăugat noul șef de la IOB.

Dr. Ana-Maria Nițulescu a precizat că prioritatea mandatului ei este realizarea Registrului Național de Oncologie.

„Principala problemă este să facem institutul mult mai vizibil în afară și să punem în funcțiune Registrul Național de Oncologie”, a spus Nițulescu.

Întrebată dacă știe că preia o unitate medicală importantă a Capitalei, fără nicio datorie și în care, în acest an, a fost adusă aparatură de ultimă generație, Nițulescu a spus că se bucură de recunoașterea nivelul de top al unității medicale.

„Mă bucur că vorbiți astfel de Institutul Oncologic. Este o unitate de top”, a afirmat Ana-Maria Nițulescu.

Mandatul fostului manager Rodica Anghel a expirat luni, nefiind aprobată prelungirea lui.