Motivul pentru care femeile nu ar trebui să poarte sutien pe 13 octombrie

Publicat: 13 10. 2017, 12:08
Actualizat: 14 10. 2017, 16:39

Ziua Internațională fără Sutien a fost stabilită în contextul în care întreaga lună octombrie este proclamată luna luptei împotriva cancerului la sân. 

Ziua de 13 octombrie, cea în care femeile sunt încurajate să nu poarte sutien, are rolul de a atrage atenția asupa maladiei care omoară mii de femei anual în România. 

România este una dintre cele 3 țări ale Uniunii Europene care nu au un program național de screening pentru cancerul de sân. Acest fapt conduce la o realitate crudă: rata mortalității din cauza acestei maladii în țara noastră este mai mare cu 25% decât media UE, potrivit celui mai recent studiu asupra afecțiunilor oncologice feminine realizat de Roche România și Coaliția pentru Sănătatea Femeii.

Țara noastră beneficiază, însă, de un program gratuit de screening pentru cancerul de col uterin, însă 87% dintre femei și 25% dintre medici nu știu nimic despre existența acesuita. De asemenea, lipsa unei campanii de informare coerente a condus la insuccesul unor campanii desfășurate la nivel național, cum ar fi cea de vaccinare împotriva virusului HPV a fetițelor cu vârste între 10 și 11 ani.

În aceste condiții, nu este de mirare că 9 din 10 femei nu au participat niciodată la un program de screening pentru depistarea cancerelor feminine. Astfel, România se situează pe una dintre primele poziții atât în ceea ce privește mortalitatea din cauza formelor de cancer specific feminine, peste 15 femei murind în fiecare zi în urma unei astfel de boli, dintre care 10 de cancer de sân.