Nu toate persoanele obeze au probleme de sănătate. STUDIU

Publicat: 04 01. 2015, 11:58

Studiul a fost publicat în ediția din 2 ianuarie a revistei Journal of Clinical Investigation și a fost realizat de cercetători de la Washington University School of Medicine din St. Louis, în statul american Missouri.

Cele 20 de persoane care au participat la studiu au fost încurajate să includă o mie de calorii suplimentare pe zi în dieta lor și să ia masa mai ales în restaurante de tip fast-food, cu scopul de a crește în greutate cu 6%.

„Nu este un lucru ușor de realizat. Este la fel de greu să te îngrași ca și să slăbești”, a declarat Elisa Fabbrini, profesoară de medicină și autoarea principală a cercetării.

Persoanele care nu sufereau de afecțiuni legate în mod normal de obezitate, cum ar fi o rezistență la insulină, un nivel ridicat al colesterolului, hipertensiune sau un exces de grăsimi în ficat, nu au prezentat aceste complicații după ce s-au îngrășat cu șapte kilograme, potrivit studiului.

Rezultatele studiului coroborează ceea ce savanții au observat deja în rândul populației normale: circa un sfert dintre persoanele obeze nu suferă de complicații susceptibile să provoace o criză cardiacă, un atac cerebral sau să ducă la instalarea diabetului.

Pe de altă parte, starea de sănătate a celor care aveau deja probleme metabolice înainte de a lua în greutate s-a agravat după urmarea acestui regim caloric.

Toate persoanele care au participat la studiu au fost apoi ajutate de specialiști dieteticieni pentru a pierde kilogramele acumulate și au fost subiectul unui documentar realizate de HBO, intitulat „Weight of the Nation” („Greutatea națiunii”, n.r.).

Autorii cercetării au spus că au reușit să înțeleagă mai bine cum să distingă persoanele obeze cele mai susceptibile să dezvolte complicații.

„O altă diferență se referă la caracteristicile genetice ale țesutului adipos”, au mai spus autorii studiului, care a arătat că persoanele supraponderale cu un metabolism normal prezentau deja gene care controlează depunerile de grăsime.

Activitatea acestor gene este prezentă chiar și când persoanele cu metabolism normal iau în greutate, lucru care nu se întâmplă la oamenii cu un metabolism anormal”, precizează studiul.

Totuși, potrivit experților, este nevoie, în continuare, de alte studii care să arate de ce anumite persoane obeze sunt mai predispuse la a suferi de complicații.