Otrava zilnică ce ne distruge organismul! Medic: „Sunt un adevărat pericol, şi aici mă refer în special la copii”

Publicat: 14 10. 2020, 11:37
FOTO - Caracter ilustrativ

Răzvan Vasilescu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, declară că zahărul este considerat „inamicul numărul 1 al organismului”. Potrivit acestuia, băuturile îndulcite sunt un pericol pentru sănătatea copiilor.

„L-am putea defini ca inamicul numărul 1, dar acum să ne referim ce înseamnă zahăr, pentru că noi, în România în general, prin zahăr înţelegem zahărul rafinat, zahărul pe care îl folosim la cafea, la ceai. Zahărul este format din glucoză şi fructoză în proporţii egale şi îl putem clasa carbohidraţilor, ca şi macronutrient.

„Trebuie să separăm zahărul natural de zahărul adăugat”

Trebuie să separăm zahărul natural de zahărul adăugat, pentru că noi în primul rând trebuie să ne ferim de zahărul adăugat care aduce calorii goale, pentru că 1 gram de zahăr aduce 4 calorii, dar sunt calorii goale.

Având grijă la zahăr, trebuie să ne gândim unde îl găsim şi în primul rând, în băuturile îndulcite care sunt un adevărat pericol şi aici mă refer în special la copii, pentru că obezitatea la copii se pare că este legată de aportul crescut de băuturi îndulcite”, a precizat medicul nutriționist Răzvan Vasilescu la Antena 3.

„Avem nevoie de ceva care să descarce dopamină”

Potrivit specialistului, zahărul poate afecta și somnul!

„În momentul în care suntem obosiţi, stresaţi, avem nevoie de ceva care să descarce dopamină şi e zahărul sau produsele de patiserie. Se pare că există o legătură directă între cei care nu dorm noaptea, sau au un somn limitat”, a mai explicat Vasilescu.