PNL militează pentru reglementarea profesiei de moașă într-o scrisoare deschisă către comisarul pe Sănătate

Publicat: 21 04. 2019, 17:24

„Din păcate, România deține câteva recorduri europene la cifrele de risc pentru sănătatea materno-infantilă: mortalitatea și morbiditatea, rata de cezariene, rata foarte scăzută de alăptare, separarea nejustificată a nou-născuților de mame, costuri foarte mari pentru nașterile medicalizate, lipsa de monitorizare a sarcinilor în 23% dintre cazuri, infecții spitalicești mamă-copil. În plus, anul trecut am atins cea mai scăzută rată de nașteri din ultimii 50 de ani.

Toate aceste statistici sunt în continuă deteriorare și deși este datoria actualului Guvern al României să identifice soluții, să le aplice și să le evalueze, dar acest lucru nu se întâmplă. În majoritatea statelor occidentale, moașele sunt folosite eficient pentru supravegherea sarcinilor cu risc scăzut, asistarea nașterilor naturale, educație prenatală, urmărirea mamei și a nou-născutului după naștere. Toate soluțiile bazate pe moașe pot fi folosite chiar de mâine, la un cost mult mai mic pentru sistemul de sănătate. Cost în bani, dar și în vieți”, se arată în scrisoarea deputatului.

Directiva Uniunii Europene în baza căreia trebuia să funcționeze profesia de moașă în statele europene a fost dată încă din 2005, dar aceasta nu este pusă în continuare în aplicare în România, precizează sursa citată.

„Circa 500 de moașe au mai rămas să activeze în țară, toate cu restricții majore și cu imposibilitatea de a fi plătite de casele de asigurări, în timp ce facultățile se închid. De aceea, domnule comisar european, vă rugăm să solicitați Guvernului României să pună în aplicare trei soluții simple și extrem de eficiente:

1. Introducerea moașelor în Legea Sănătății ca furnizor de îngrijire primară, legi care să transpună Directiva Europeană și reprezentarea profesiei printr-un Colegiu separat de Ordinul Asistenților (OAMMR), ca în țările în care moașa este cu adevărat activă conform competențelor.

2. Înființarea Colegiului Național al Moașelor.

3. Implementarea urgentă a unor Ghiduri și Protocoale privind sarcina, nașterea și îngrijirea post-partum fiziologică pentru toți specialiștii care deservesc acum aceste ramuri”, solicită Ovidiu Alexandru Raețchi.