REZIDENȚIAT 2012. Peste 5.300 de candidați pe 3.730 de locuri și posturi scoase la concurs

Publicat: 26 10. 2012, 16:17
Actualizat: 28 09. 2018, 06:11

Cei mai mulți medici tineri, mai precis 4.142, s-au înscris pentru locurile și posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 931 au optat pentru locurile și posturile din domeniul medicină dentară, iar restul de 298 vor susține concursul pentru domeniul farmacie, potrivit sursei citate.

Din totalul locurilor și posturilor scoase la concurs, 3.310 sunt pentru medicină, 250 pentru medicină dentară și 170 pentru farmacie, precizează MS.

Candidații care vor câstiga un loc în urma concursului nu vor avea post asigurat la sfârșitul rezidențiatului.

La fel ca anul trecut, și în acest an, concursul se va desfășura, descentralizat, în șase centre universitare din țară: București, Iași, Cluj-Napoca, Tg. Mureș, Timișoara și Craiova pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară și farmacie, pe baza tematicilor anuntate.

Noutatea din acest an este, potrivit MS, organizarea concursului de rezidențiat pe post și pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susținere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în țară.

De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu a mai fost stabilit aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcție de dinamica de personal din ultima perioadă, precizează sursa citată.

Taxa de participare la concursul de rezidențiat pe post și pe loc organizat în 2012 a fost redusă cu 140 de lei, de la suma de 500 de lei, propusă inițial, la 360 de lei pentru fiecare participant, a precizat, în 9 octombrie, MS.