Riscul anesteziei generale înainte de un an

Publicat: 09 06. 2014, 18:25
Actualizat: 06 04. 2021, 14:21

Cercetătorii americani au ajuns la această concluzie după ce au comparat capacitatea de memorare în rândul a două grupuri de 28 de copii. Copiii din primul grup au suportat o anestezie generală înainte de vârsta de un an, iar al doilea grup a fost cel de control.

Copiii, cu vârste cuprinse între șase și 11 ani, au fost testați pe parcursul unei perioade de 10 luni în privința capacității de a-și aminti detalii din anumite desene.

„Copiii nu erau diferiți prin prisma inteligenței și a comportamentului, însă aceia care au suportat o anestezie generală au reușit scoruri semnificativ mai mici decât cei din grupul de control”, afirmă autorii acestui studiu publicat în revista medicală Neuropsychopharmacology, ce face parte din grupul editorial Nature.

„Deficitul de memorie, chiar cel minim, poate avea consecințe imediate, întrucât reduce capacitatea de învățare a copiilor”, afirmă cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles, autorii acestui studiu.

În schimb, cercetătorii nu au remarcat nicio diferență între copiii care au suportat o singură anestezie și cei care au suportat mai multe anestezii înainte de vârsta de un an.

Aceiași cercetători au realizat un studiu paralel, pe 33 de șoareci, anesteziați în prima săptămână de viață, și au remarcat că aceștia recunoșteau mai puțin bine mirosurile în comparație cu șoarecii care nu au fost anesteziați.

Niciunul dintre șoareci nu suferise o traumă cerebrală, fapt care dovedește, potrivit cercetătorilor, că anestezia se află într-adevăr la originea acelor pierderi de memorie.

Alte studii din trecut au dovedit că anestezia poate să distrugă anumite celule nervoase și afectează funcționarea sinapselor, însă impactul ei asupra memoriei umane nu fusese încă studiat.

Savanții americani sunt de părere că este nevoie de o serie de studii suplimentare pentru a afla dacă deficitul de memorie este reversibil la om.

Pe lângă intervențiile chirurgicale, anestezia generală poate fi utilizată pentru a imobiliza bebelușii în timpul anumitor examene medicale precum RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) sau în timpul aplicării anumitor dispozitive.