Riscul la care te expui dacă ești obsedat de curățenie

Publicat: 30 04. 2016, 13:27

Studiul, citat de Time, furnizează și mai multe dovezi care susțin această teorie. Mai mult, se pare că și diabetul ar fi legat de această obișnuință a omului modern. Rezultatele studiului arată că încă din copilărie, mediul în care este crescut un copil are o influență radicală asupra felului în care se formează scutul de apărare al organismului său. 

Oamenii de știință au descoperit diferențe între bacteriile găsite în intestinul copiilor născuți în satele rusești erau complet diferite față de cele ale copiilor stabiliți în zone urbane din Finlanda sau Estonia. Astfel, incidența diferitelor boli, printre care și diabetul de tip 1 era mai mare în cazul copiilor finlandezi decât în cazul rușilor. 

„Copiii ruși, trăind în apropierea fermelor, au fost expuși unui spectru larg de microbi, atât din sol, cât și proveniți de la animale. Copiii finlandezi trăiesc într-un mediu extrem de curat și își petrec întreaga viață departe de orice formă de murdărie benefică”, a explicat Ramnik Xavier, autor al studiului. 

Alte studii au legat expunerea la diverse specii de bacterii din mediul rural de producția de acizi grași care luptă împotriva unor forme de infecții respiratorii și asupra bolilor metabolice.