Riscurile la care se expun cei care stau peste program la birou

Publicat: 17 03. 2016, 15:27

Specialiștii au descoperit că 43% dintre persoanele analizate au fost diagnosticate cu probleme asociate bolilor cardiovasculare precum angina pectorală (durere în piept), boală arterială coronariană, infarct miocardic, atacuri de cord sau hipertensiune arterială.

Printre angajații care lucrează opt ore, riscul a crescut cu 1% pentru fiecare oră lucrată în plus pe săptămână timp de 10 ani sau mai mult.

Pentru persoanele care lucrează 46 de ore pe săptămână, orele suplimentare de muncă cresc riscul bolilor cardiovasculare și mai mult. În comparație cu persoanele care lucrează 45 de ore pe săptămână timp de 10 ani sau mai mult, riscul unei boli cardiovasculare crește cu 16% printre cei care lucrează 55 de ore pe săptămână și este cu 35% mai mare pentru persoanele care lucrează 60 de ore pe săptămână, potrivit CSID.

Observațiile cercetătorilor nu se aplică și la angajații part-time, potrivit studiului publicat în Journal of Occupational and Environmental Medicine.

Cercetătorii nu au dovedit că ar exista o relație de tip cauză și efect între orele lungi la biroul și riscul crescut de boli cardiovasculare.

„Studiul oferă informații specifice referitoare la orele lungi de lucru și un risc crescut de boli cardiovasculare, o bază pentru eforturile de prevenție ale acestor afecțiuni care ar trebui să se concentreze pe modul în care este înțeles programul de lucru”, atrage atenția autorul studiului Sadie Conway, de la Centrul de Știință a Sănătății aparținând Universității din Texas.