Daniela Timofti
26.12.2018
Sănătate

România, tot NEPREGĂTITĂ. La trei ani de la tragedia din COLECTIV: Nu sunt PATURI destule și nici CENTRE pentru marii arși

Au trecut trei ani de la incendiul din Colectiv, dar sistemul medical din România nu a adus, în 2018, mari schimbări în viața pacienților cu arsuri. Vezi ce s-ar întâmpla cu MARII ARȘI dacă s-ar întâmpla un alt Colectiv

Nu există momentan o listă de monitorizare a numărului de pacienți arși care au fost transferați peste hotare, potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Ministerul Sănătății, la fel, transmite că nu deține aceste date, dar anunță că numărul bolnavilor care merg la tratament peste hotare este în creștere.

„Menționăm că numărul persoanelor care beneficiază de tratament în străinătate este într-o continuă dinamică. Țările în care pacienții au efectuat/efectuează tratamentele sunt: Israel, Germania, Belgia, Olanda, Franța, Suedia și Anglia”, se arată într-un comunicat trimis de Ministerul Sănătății, la solicitarea Mediafax.

Nu sunt paturi pentru marii arși

Anul 2018 a demonstrat, încă o dată, dacă mai era nevoie, că sistemul medical din România are foarte multe probleme, una dintre ele fiind lipsa paturilor pentru marii arși. Astfel, în iulie, a fost nevoie ca doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia, răniți în urma exploziei unui panou electric, să fie transferați în Belgia, pentru că în țară locurile erau „limitate pentru arși”, a spus ministrul Sănătății, Sorina Pintea, la acea vreme.

„Numărul de paturi este limitat. Personalul nostru este instruit pentru a avea grijă de cei arși, (…) dar locurile sunt limitate și pacienții trebuie să aibă condiții securizate. Din acest punct de vedere numărul de paturi al României este limitat. De aceea, decizia de transferare în străinătate a acestor doi pacienți a fost o decizie bună”, declara atunci Sorina Pintea.

Marii arși, plimbați între spitale din lipsă de locuri

Inițial, bărbații, care aveau arsuri pe mâini și față, au fost transferați la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca și la Spitalul de Arși din Capitală. Medicii i-au evaluat, au constatat că unul dintre pacienți avea arsuri de gradul II și III pe 70% din suprafața corpului, iar celălalt arsuri pe 35-40% și au decis să-i transfere în Belgia. Din cauza unor probleme „procedurale”, transportul acestora a fost posibil abia după două zile.

Deputatul PNL Pavel Popescu a arătat că întârzierea transferului ar fi avut loc din cauza faptului că plățile pentru cei doi mineri transferați în luna iulie nu au fost făcute. „Cei de la spitale au fost temători de a semna foaia de plecare, atunci într-un moment de neputință, am spus că îmi asum eu acest lucru. Toată lumea a realizat că trebuie să ne grăbim. Am trimis și o adresă spitalului din Belgia, că au solicitat să fie cu semnătura ministrului Sănătății pentru partea de finanțare”, explica atunci Pintea.

Cei doi nu au fost singurii transferați în străinătate pentru că în sistemul medical românesc nu există locuri suficiente pentru tratarea marilor arși.

România nu are paturi suficiente și nici centre pentru marii arși la 3 ani de Colectiv

Povestea lui Alexandru, tânărul din Neamț cu arsuri pe 65% din suprafața corpului, care a murit într-un spital din Belgia, a arătat însă, la scurt timp, din nou, lipsurile grave din sistemul medical din România. După 26 de ore de la producerea exploziei dintr-un bloc din Piatra Neamț, timp în care a fost plimbat prin spitalele din Piatra Neamț și Iași, negăsindu-se pat special pentru un mare ars, Alexandru a fost transferat într-un spital din Belgia.

Secretarul de stat Călin Alexandru le-a spus medicilor din Neamț să se descurce cu pacientul „măcar 24 de ore” până i se va găsi un loc. Nu s-a găsit însă niciun pat pentru Alexandru din cele 11 pentru mari arși care există în Capitală. Tânărul a fost și el transportat în Belgia, cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale, având în vedere că „România nu poate trata în acest moment pacienți cu arsuri mai mari de 50% din suprafața corpului”, după cum anunțase ministrul Sănătății.

După o săptămână, tânărul a murit în spitalul din Belgia.

Supraviețuitorii Colectiv s-au mobilizat

În seara când a murit Alexandru, un grup de supraviețuitori ai incendiului din Colectiv s-a întâlnit la Ministerul Sănătății cu Sorina Pintea pentru a discuta despre un Mecanism Național de Intervenție de Urgență în Cazul Accidentelor cu Victime Mari Arși. Anterior, aceștia au cerut, printr-o scrisoare Vioricăi Dăncilă și ministrului Sorina Pintea o întâlnire pentru a discuta pe larg propunerile.

„Tragedia de la Colectiv a arătat, dincolo de orice dubiu, iar semnatarii acestei scrisori au simțit, prin propriile experiențe dramatice, că sistemul medical public nu are capacitatea de a trata și îngriji marii arși. Inexistența unor centre de arși în țară, unități spitalicești specializate, cu personal experimentat, care să asigure standardele foarte stricte de asepsie, absolut necesare pentru această dificilă patologie, standarde pe care unii dintre semnatarii acestei scrisori le-au văzut și de care au beneficiat în străinătate, pune în pericol viața fiecărui caz de mare ars „tratat” cu improvizații – cele presupuse 11 paturi ale secțiilor de arsuri. Această situație gravă ne determină să ne întrebăm dacă nu asistăm la o încălcare a drepturilor garantate de Constituția României prin Articolul 22 (1): Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate”, se arată în scrisoarea transmisă de grupul de supraviețuitori ai incendiului din Clubul Colectiv.

Ei își doreau ca acest mecanism să funcționeze până la construirea unor centre de arși, la standardele necesare, în România, iar ulterior să rămână activ pentru situații excepționale în care se impune de urgență transportul unui număr mai mare de pacienți în străinătate – complementar cu instrumente europene cum ar fi Mecanismul de Protecție Civilă. 

„După cum foarte bine știți – iar mobilizarea dumneavoastră în cazul pacientului Alexandru Băiașu din Piatra Neamț e o dovadă în acest sens – supraviețuirea unui mare ars (peste 30% din suprafața corporală sau pacienți cu arsuri profunde) depinde de transportarea cât mai rapidă într-un centru de arși, fiecare oră putând face diferența dintre viață și moarte. Modul în care autoritățile și persoanele responsabile s-au activat în toate cazurile în care a fost nevoie de transportarea unui ars arată că lucrurile nu mai pot continua cu improvizații și soluții ad-hoc. Este nevoie de acest protocol care să permită acțiunea rapidă. Nu este normal ca viața unui pacient să depindă de (in)disponibilitatea unor funcționari de a se implica, de semnături, de conflicte interinstituționale. Este nevoie de pași clari, responsabilități clare, algoritmi, proceduri”, mai arată scrisoarea.

Supraviețuitorii Colectiv au spus, după întâlnire, că au reușit să obțină acordul ministerului pentru a crea acest mecanism pentru intervenția imediată în cazul existenței unui accident cu mari arși.

România nu are paturi suficiente și nici centre pentru marii arși la 3 ani de Colectiv

Mihai Grecea, unul dintre supraviețuitorii din Colectiv, spunea, după întâlnirea cu ministrul Sănătății, că pacienții cu arsuri se confruntă cu multe probleme, una dintre acestea fiind chiar atitudinea personalului medical.

„Spitalele din provincie sunt cumva crispate în momentul în care au un pacient ars și vor să scape cât mai repede de el, să îl trimită la București. Centrele de arși care pot trata marii arși nu există în România funcționale și atunci, pentru a putea salva viața acestor oameni, trebuie să îi trimitem afară”, a spus atunci Grecea.

Supraviețuitorii din clubul Colectiv au anunțat, la acea vreme, că vor forma o asociație care să se ocupe de situația pacienților arși, care se va numi Asociația Română a Pacientului Ars.

La scurt timp după moartea tânărului din Neamț, un nou caz a apărut în luna noiembrie. Două persoane au fost transportate cu o aeronavă Spartan a Ministerului Apărării Naționale tot în Belgia, după ce au fost grav rănite, în localitatea Gornești, județul Mureș, în urma unei explozii în locuință.

Pacienții, un bărbat de 76 de ani și o femeie de 69 de ani, aveau arsuri pe 55% din suprafața corpului, respectiv peste 85%, motiv pentru care nu puteau fi tratați în România. A doua zi după transfer, femeia a murit în spitalul din Belgia.

Transferul a avut loc în aceeași zi în care o pacientă cu arsuri de la Pitești nu a putut fi adusă în Capitală pentru că nu mai erau paturi disponibile. Astfel, femeia de 68 de ani a fost transportată la Spitalul Județean Timișoara, cu un elicopter SMURD, fiind internată pe Secția de Chirurgie Plastică. Niciun pat pentru marele ars din Capitală nu a fost liber, în acel moment, pentru a o plasa pe pacientă.

Ministerul Sănătății vrea înființarea unei comisii care să decidă transferul în străinătate al pacienților arși

La sfârșitul lunii noiembrie, Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin ce prevede înființarea unei comisii care să decidă transferul în străinătate al pacienților arși. „Comisia analizează dosarul medical al pacientului și după caz, stabilește, motivând necesitatea, transferul pacientului în vederea efectuării tratamentului în străinătate. Decizia comisiei de transfer se aprobă de către ministrul Sănătății, care solicită la Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI (…) asigurarea transportului autorizat”, se arată în proiectul de ordin.

România nu are paturi suficiente și nici centre pentru marii arși la 3 ani de Colectiv

Ordinul mai prevede că decontarea cheltuielilor pentru pacienții cu arsuri transferați în străinătate se realizează de către Casele Județene de Asigurări de Sănătate pe baza formularului S2 pentru pacienții asigurați și de către Ministerul Sănătății conform metodologiei de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, pentru pacienții neasigurați.

Din comisie vor face parte mai mulți medici specializați în diferite secțiuni, potrivit referatului de aprobare a proiectului de act normativ. „Se impune constituirea unei comisii de profesioniști, respectiv medici în specialitățile chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă și de anestezie și terapie intensivă care va analiza documentele medicale ale pacienților și va stabili dacă este necesar transferul acestuia în străinătate, motivând necesitatea transferului”, se mai arată în document.

România poate trata doar 11 mari arși

La trei ani de la incendiul din Clubul „Colectiv”, spitalele românești pot trata doar 11 mari arși, iar toate aceste paturi se află în Capitală. Paturile pentru mari arși se află în spitalele: Spitalul Clinic de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București și în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București.

Sorina Pintea a declarat, la sfârșitul lunii octombrie, că în cazul unei tragedii precum cea din clubul bucureștean Colectiv, autoritățile ar apela la ajutor extern. „Pentru mari arși avem în acest moment 11 paturi. România nu are capacitatea de a trata un număr atât de mare de răniți (precum cei din clubul Colectiv -n.r.), ca de altfel nicio țară din Europa. Am apela la ajutor extern, dar este de dorit să nu se mai întâmple”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorina Pintea.

România nu are paturi suficiente și nici centre pentru marii arși la 3 ani de Colectiv

Cu toate acestea, ministerul Sănătății susține că, în ultimii doi ani, 70 de paturi în plus au fost aduse pentru pacienții arși din România. În anul 2015, în România existau 227 de paturi pentru arși, în 2016 – 282, în 2017 – 298, iar pentru anul 2018, reprezentanții instituției conduse de Pintea încă nu au contabilizat datele.

Sorina Pintea a anunțat, în cadrul conferinței de bilanț a anului 2018, că în următoarele luni, în România, vor exista 14 paturi pentru tratarea marilor arși, după ce vor fi aduse trei paturi în Spitalul Județean din Timișoara, Spitalul Floreasca și Spitalul de Arși din București. „Am putea avea 14 paturi. (…) În acest moment putem să mai pregătim încă trei paturi pentru marii arși. Am făcut o evaluare foarte completă (…) cu investiții minime și aici mă refer la Timișoara. Deci, vom avea 14 paturi de mari arși care vor putea trata marii arși – la Timișoara, Spitalul Floreasca și Spitalul de Arși”, a declarat ministrul Sănătății.

România nu are niciun centru pentru marii arși

La trei ani de la tragedia din Colectiv, România nu are niciun centru pentru marii arși. Printr-un program al Băncii Mondiale, autoritățile își propun să construiască patru centre de mari arși la Timișoara, Târgu Mureș și două în București, proiect început în anul 2012. „În prezent au fost finalizate procedurile de achiziție pentru serviciile de expertizare tehnică, studiu de fezabilitate, proiectare tehnică și detalii de execuție pentru cele 4 centre de mari arși. Se are în vedere ca până la sfârșitul anului 2019, proiectele tehnice să fie finalizate și să fie inițiate procedurile de achiziție de lucrări civile de construcții”, a transmis ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății estimează că în 2020 vor fi semnate contractele de execuție.

Un alt centru de mari arși pentru care lucrările au fost finalizate în anul 2017 se află în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. Se estimează că acest centru va fi funcțional în 2019, ulterior finalizării procedurii de achiziție de echipamente specifice dotării și livrării acestora.

Ministrul Sănătății a anunțat că, în 2018, a avut loc o licitație pentru achiziția de echipamente pentru dotarea centrelor, iar centrele din Iași și Timișoara sunt cele mai stringente pentru că acolo s-au terminat lucrările de construcție. Astfel, acestea ar putea, în 2019, să aibă cel puțin echipamentele necesare.

În România sunt 64 de spitale de stat, care au în structura lor secții sau compartimente de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructive. Dintre ele, 24 au secții pentru îngrijire de arsuri.

Foto: Hepta

Inchide