Singura metodă de a lupta împotriva rezistenței la antibiotice, fenomenul care ar putea ucide 10 milioane de oameni anual

Publicat: 16 10. 2017, 15:37

Din păcate, nu este deloc ușor pentru specialiști să obțină medicamente noi cu ajutorul cărora să lupte împotriva acestei probleme majore. Foarte multe companii farmaceutice au oprit procesul de dezvoltare a unor noi antibiotice, iar medicamentele care se află acum în curs de dezvoltare se lovesc de numeroase probleme în ceea ce privește aprobarea lor. 

Din cauza acestei situații, producătorii de medicamente adoptă alte soluții, incluzând una cu o lungă istorie: terapia cu bacteriofagi. 

Bacteriofagii sunt viruși care pot distruge alte bacterii. Aceștia au fost descoperiți pentru prima dată la începutul anilor 1900 și au capacitatea de a trata oamenii infectați cu diverse bacterii. Ei sunt folosiți constanț în estul Europei și în spațiul fostei Uniuni Sovietice, ca o alternativă la tratamentul clasic pentru infecțiile care nu mai pot fi înfrânte cu ajutorul antibioticelor. 

De asemenea, bacteriofagii nu dăunează organismului, fiind programați să lupte numai impotriva bacteriilor.