STUDIU. Cât de bun este cititul pentru creier

Publicat: 16 09. 2012, 15:24
Actualizat: 29 07. 2014, 18:57

Lectura este benefică pentru creier, afirmă autorii unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, potrivit huffingtonpost.com.

Pentru a verifica această teorie, susținută de majoritatea profesorilor în ultimele secole, cercetătorii în neurobiologie de la Universitatea Stanford, coordonați de Natalie Phillips, au examinat fluxul sangvin din creierele unor voluntari care citeau pasaje din romanul „Parcul Mansfield” (Mansfield Park) de Jane Austen, în timp ce efectuau un test de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN).

Rezultatele au fost surprinzătoare. Voluntarii au fost rugați să citească mai întâi anumite pasaje pe îndelete, în tihnă, iar apoi au fost rugați să citească cu o mai mare putere de concentrare alte pasaje. În ambele situații, savanții americani au constatat o creștere a fluxului sangvin în creierul voluntarilor, care a depășit nivelul înregistrat în mod obișnuit în timpul activităților recreative.

În cazul lecturii „mai concentrate” – tipul de lectură utilizat de oameni atunci când scriu un eseu sau citesc diverse texte pregătindu-se pentru examene, creșterea fluxului sangvin s-a manifestat dincolo de regiunile cerebrale asociate funcțiilor executive, legate de mecanismele responsabile cu rezolvarea unor teste în timpul examenelor.

Savanții americani susțin că ambele tipuri de lectură aduc beneficii majore din punct de vedere neurologic și depășesc astfel sfera care ține de „lărgirea orizonturilor culturale” ale unei persoane.

Coordonatoarea studiului a combătut cu această ocazie conceptul de „nostalgie istorică” – un concept potrivit căruia oamenii au tendința să creadă că cititorii din secolul al XVIII-lea erau mai puțin distrași decât sunt cititorii din zilele noastre.