STUDIU. Spanacul protejează memoria

Publicat: 15 09. 2012, 12:38
Actualizat: 30 07. 2014, 00:28

Oamenii de știință germani de la Universitatea din Ulm au descoperit că există o strânsă legătură între un nivel scăzut de vitamina C și beta-caroten în organism și demență, afecțiune caracterizată prin pierderi de memorie. În urma acestor constatări, cercetătorii susțin că persoanele care includ în dieta zilnică alimente bogate în antioxidanți, precum spanacul, morcovii și caisele, prezintă un risc scăzut de a se confrunta cu pierderi de memorie, scrie Daily Mail.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiștii au analizat diferențele dintre persoanele diagnosticate cu demență și cele sănătoase, care aveau vârste cuprinse între 65 și 90 de ani. Astfel, un grup de 74 de pacienți diagnosticați cu Alzheimer și un al doilea grup de 158 de persoane sănătoase au fost supuse mai multor teste neuropsihologice, analize de sânge, li s-a calculat indicele de masă corporală și au trebuit să răspundă unor întrebări legate de stilul de viață.

Echipa de cercetători, coordonată de prof. Gabriele Nagel și de prof. Christine von Arnim, a constatat că persoanele care sufereau de demență prezentau un nivel scăzut de vitamina C și de betacaroten. Experții sunt de părere că așa-numitul stres oxidativ, care împiedică utilizarea optimă a oxigenului în organismul uman, este un alt factor care favorizează dezvoltarea bolii, iar vitamina C și beta-carotenul țin la distanță stresul oxidativ.

Deși mai sunt necesare și alte cercetări pentru confirmarea rezultatelor, studiul sugerează că fructele și legumele ar putea juca un rol în lupta împotriva demenței de tipul bolii Alzheimer.

„Sunt necesare studii longitudinale cu mai mulți participanți pentru a confirma că vitamina C și beta-carotenul ar putea preveni instalarea și agravarea maladiei Alzheimer”, a declarat dr. Gabriele Nagel, unul dintre conducătorii studiului.

Vitamina C se găseșete, de pildă, în fructe citrice, iar beta-carotenul – în morcovi, spanac și caise.