STUDIU. Vinul, la fel de eficient ca medicamentele în prevenirea osteoporozei

Publicat: 05 08. 2012, 11:57
Actualizat: 05 08. 2012, 11:57

Femeile care beau un pahar, maxim două de vin pe zi prezintă un risc scăzut de a suferi de osteoporoză. Cel puțin așa susțin savanții de la International Scientific Forum on Alcohol Research, după ce au analizat un studiu realizat de oamenii de știință americani de la Universitatea din Oregon.

Experții sunt de părere că vinul conține anumite substanțe care mențin densitatea oaselor, la fel de eficiente ca medicamentele pe bază de bifosfonați, tratament recomandat pentru a preveni subțierea oaselor, notează Daily Mail.

Efectele benefice ale vinului pot fi obținute numai în cazul în care acesta este băut în cantități moderate. În caz contrar, alcoolul, inclusiv vinul, poate favoriza apariția acestei boli.

Osteoporoza este o boală care afectează una din trei femei și unul din doisprezece bărbați din Marea Britanie, dar specialiștii din domeniu atrag atenția că incidența acestei boli este tot mai des întâlnită.

Potrivit medicilor, osteoporoza este cauzată de pierderea densității osoase, ceea ce face oasele mai vulnerabile la fracturi. Oamenii de știință sunt de părere că un consumul moderat de alcool ca parte a unui stil de viață sănătos, care include o dietă echilibrată din punct de vedere nutrițional și exercitii fizice, poate fi benefic pentru sănătatea oaselor, în special în rândul femeilor aflate la menopauza.

Experții precizează că estrogenul, hormonul feminin, joacă un rol-cheie în sanatatea oaselor, iar după menopauză, producția acestuia scade, crescând riscul apariției osteoporozei.

Datele studiului arată că vinul pare să acționeze în organism similar cu estrogenul, în sensul că reduce subțierea masei osoase. Așadar, în timp ce consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății, un pahar de vin, maxim două, ar putea fi de mare ajutor pentru femeile aflate la menopauză.