Un fumător s-a trezit cu LIMBA „verde și păroasă”. Cazul lui, trimis direct la Academia Americană de Medicină Orală

Publicat: 12 07. 2023, 12:23
Un fumător s-a trezit cu limba „verde și păroasă”. Cazul lui, trimis direct la Academia Americană de Medicină Orală

Limba unui bărbat din Ohio a devenit „verde și păroasă” în urma unei presupuse reacții la fumat.

Trebuie spus că totul s-a întâmplat în timp ce persoana în cauza se afla sub un tratament cu antibiotice.

I-a crescut păr pe limbă după ce a fumat

Cazul bărbatului a apărut într-un studiu publicat recent în New England Journal of Medicine.

Potrivit publicației, fumătorul, în vârstă de 64 de ani, s-a prezentat la medic la câteva săptămâni după ce limba sa și-a schimbat culoarea și i-a crescut „păr”.

Medicii l-au diagnosticat cu „limbă păroasă”, adică „un strat anormal de celule cutanate” care se formează pe limbă atunci când papilele filiforme se măresc și se decolorează din cauza acumulării de resturi și bacterii.

Aceștia pot, la rândul lor, să rețină alte substanțe precum bacterii, alimente și drojdie, noteză Daily Mail.

„Limba păroasă poate apărea maro, albă, verde sau roz, în funcție de cauza specifică și de alți factori, cum ar fi apa de gură sau chiar bomboanele”, scrie Academia Americană de Medicină Orală, care a analizat cazul.

Cauzată în general de o igienă orală precară, afecțiunea – care afectează în general adulții de peste 40 de ani și este mai frecventă la bărbați – poate fi exacerbată de fumat, care face ca bacteriile și placa bacteriană să se acumuleze pe limbă.

Medicii nu au dezvăluit de când fuma bărbatul.

Bărbatul, sub tratament cu antibiotic

Pe de altă parte, limba păroasă a acestui pacient ar fi putut avea o altă cauză. Medicii au aflat mai târziu că tocmai terminase de luat un tratament cu antibiotic pentru o infecție a gingiilor.

Potrivit WebMD, administrarea de antibiotice poate perturba echilibrul microbian al gurii, modificând numărul și tipurile de bacterii.

Medicii nu au precizat dacă afecțiunea bărbatului a fost cauzată de fumat, de consumul de antibiotice sau de o combinație între cele două.

Din fericire, afecțiunea este inofensivă, cel mai neplăcut simptom rezumându-se la o senzație de arsură.