Veninul șarpelui Mamba negru, un posibil rival al morfinei, însă cu mai puține efecte secundare

Publicat: 04 10. 2012, 12:54
Actualizat: 26 03. 2019, 11:48

Veninul șarpelui Mamba negru, o reptilă africană extrem de periculoasă, conține substanțe analgezice capabile să rivalizeze cu morfina, care generează însă mult mai puține efecte secundare, au anunțat, miercuri, cercetătorii francezi, citați de AFP.

De la sfârșitul anilor 1990, oamenii de știință au evidențiat existența unei familii de proteine – ASIC – implicate în senzația de durere, care sunt prezente în principal în membrana neuronilor.

Rolul proteinelor ASIC și mai ales substanțele care pot să blocheze acțiunea lor reprezintă pistele privilegiate de cercetătorii care doresc să obțină noi tratamente împotriva durerii.

În încercarea lor de a obține analgezice de ultimă generație, Sylvie Diochot și Anne Baron, de la Institut de Pharmacologie Moléculaire et Cellulaire (CNRS/ Université de Nice-Sophia Antipolis), au studiat veninul șarpelui Mamba negru (Dendroaspis polylepis polylepis).

Veninul acestui șarpe, unul dintre cei mai mari din Africa, nu are o acțiune fulgerătoare asupra omului, dar este aproape întotdeauna mortal, dacă mușcătura nu este tratată.

Savanții francezi au analizat compușii din acest venin și au izolat două peptide, proteine scurte, care sunt capabile să suprime senzația de durere, inhibând anumite proteine din clasa ASIC.

„Aceste peptide, pe care le-am denumit «mambalgine», nu sunt toxice la șoareci, dar prezintă un puternic efect analgezic”, atât la nivel local, cât și asupra sistemului nervos central, „care poate fi la fel de puternic ca cel produs de morfină”, au precizat autorii acestui studiu, publicat în revista britanică Nature.

Potrivit acestui studiu, mambalginele produc mult mai puține efecte secundare indezirabile în comparație cu opiaceele: niciun semn de insuficiență respiratorie nu a fost constatat la șoarecii testați, iar gradul de dependență a fost inferior celui generat de morfină.