Angajați ai DSP spun că au surzit de la anchetele epidemiologice! „Într-o zi de lucru, un singur om ar trebui să lucreze peste 13-14 ore, la anchetele care îi revin”

Publicat: 14 10. 2020, 08:42
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Directorul DSP din Sibiu, Gabriel Budescu, a precizat, marți seară, în Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că situația instituției pe care o conduce este dramatică, din cauza nivelului foarte mare de muncă din ultima perioadă, și că unii angajați au probleme cu auzul de la „prea mult stat cu telefonul la ureche”.

„În acest moment, persoanele implicate în anchetele epidemiologice sunt în număr de şase şi care lucrează zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica. Când erau şi medicii şcolari, aveam 40.

„O anchetă poate să dureze și o oră”

La şase oameni, când avem peste o sută, faceţi socoteală câte anchete revine unui om. O anchetă poate să dureze şi la o oră.

Deci, într-o zi de lucru, un singur om ar trebui să lucreze peste 13-14 ore, la anchetele care îi revin”, a precizat Gabriel Budescu în ședința Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.

„Și dacă au fost bolnavi şi au fost acasă şi acolo au făcut aceste anchete”

Acesta mai spune că medicii de la DSP s-au îmbolnăvit, dar nu de coronavirus!

„Situaţia este destul de delicată, dar asta nu înseamnă că noi nu ne descurcăm. Chiar dacă din martie până acum, acei medici au stat cu telefonul la ureche, unii dintre ei, pot să vă spun, că aproape nu mai aud, pentru că în permanenţă au făcut acest lucru. Sunt situaţii care nu sunt cunoscute şi nu cred că ar fi bine să începem să le dezvoltăm, fiecare îşi face treaba acolo unde este pus. Sigur că da, şi medicii noştri s-au îmbolnăvit, nu de coronavirus, dar de alte situaţii, dar şi dacă au fost bolnavi şi au fost acasă şi acolo au făcut aceste anchete”, a mai precizat Budescu.