Câți bani te costă să faci o nuntă în 2022, în România. Pandemia și războiul au dat prețurile peste cap

Publicat: 09 06. 2022, 18:11
SURSA FOTO: pexels

Ziua nunții este un eveniment important, care implică și cheltuieli consistente, mai ales dacă mirii doresc o petrecere mare sau extravagantă.

Statisticile arată că de la logodnă și până la marele eveniment de unire a destinelor trec, în medie 12-14 luni, timp pe care majoritatea viitorilor miri îl folosesc pentru planificare. Mirii își alocă bugetul direct proporțional cu elementele pe care le consideră esențiale pentru un astfel de eveniment. Tortul 76%, florile, 74% și muzica 72%.

Doar florile costă între 7.000 și 9.000 de lei

Bugetul unei nunți în România variază între 6.000 și 10.000 de euro, sumă în care nu este inclusă închirierea sălii și meniul de nuntă, dar cifrele arată că, de multe ori, mirii ajung să cheltuiască cu până 30% mai mult decât și-au propus inițial.

Bugetul alocat unei nunți în România poate împărți astfel: rochia, care costă între 3.000 și 5.000 de lei, costumul costă între 2.500 de lei și până la 3.500 de lei, pantofii costă 500 lei, iar verighetele costă de la 2.000 de lei până la 3.000 de lei, potrivit Playtech.

Urmează invitațiile, care costă între 5 și 9 lei per bucată și care se comandă, în general 100 de bucăți. Mărturiile costă între 6 și 10 lei, accesoriile de păr costă 200 de lei, make-up-ul și hairstyle-ul costă 900 de lei, iar florile costă între 7.000 și 9.000 de lei.

Conform wedding plannerilor citați, un buget de circa 10.000 de euro minim pentru o nuntă completă, o bună parte mergând către restaurant.

Este evident că suma diferă și în funcție de numărul de invitați, dar și de complexitatea meniului, dar și de alte „extravaganțe”. Se poate opta pentru fântâni de ciocolată, candybars sau momente speciale animate, trupe live sau cabine foto.

Spre exemplu, scrie sursa citată, cu un buget de 10.000 de euro pentru nuntă, dintre care aproape 7.500 de euro au mers către plata meniurilor, se poate aproxima, așadar, că bugetul alocat pentru meniurile unei nunți reprezintă circa 70% din bugetul total. La asta se adaugă și costurile de mai sus care pot varia în funcție de cerințele nuntașilor.

Nu în ultimul rând, ar trebui să iei în calcul și cheltuielile cu fotograful, cabina foto, DJ, formație, care ar mai adăuga în jur de 2.000-3000 de euro la buget.