Câți lei primește SALARIU un cioban în România, în 2023. Câte clase trebuie să aibă și câte ore lucrează pe zi

Publicat: 07 03. 2023, 15:44
Foto caracter ilustrativ

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani anunță că în această săptămână are peste 500 de locuri de muncă vacante.

Ciobănia este printre meseriile cele mai dificile, de aceea nu oricine reușește să reziste la o fermă.

Salariu de 3850 de lei

Astfel, potrivit botosaneanul.ro, Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor „Popăuți” a angajat șase ciobani, iar în ofertă au specificat faptul că se dă și un concurs.

Salariul anunțat de instituția angajatoare a pornit de la 3.850 lei, singura condiție pusă fiind cea a studiilor: generale sau medii. Oferta, destul de avantajoasă, ținând cont de nivelul salarizării din România, a presupus angajare cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, program de 8 ore pe zi.

În altă ordine de idei, până să își facă griji cu noii angajați în ciobănie, fermierii se concentrează pe vânzările așteptate de Paște. Comparativ cu anul precedent, carnea de miel va fi mai scumpă în 2023, crescătorii afirmând că trebuie să ridice prețurile din cauza inflației. Cel mai probabil, carnea de miel va fi cu 30% mai scumpă față de 2022.

Prețul la miei va crește. Cred că va fi mai mare cu cel puțin 30 la sută. Nu putem altfel pentru că au fost costuri mai mari anul acesta. Am cumpărat 20 de tone de grăunțe cu 1,3 kg, iar anul trecut se dădeau cu 80 de bani kilogramul. Salariile la băieții care lucrează la mine sunt duble”, susține Alin Pașaniuc, crescător de ovine din comuna Țibănești.