Caz șocant la Galați. O bunică și-a răpit propriii nepoți!

Publicat: 22 11. 2023, 20:13
Actualizat: 22 11. 2023, 20:29
Caz șocant la Galați. O bunică și-a răpit proprii nepoți! / Sursa FOTO: pxhere.com

Cazul care i-a șocat până și pe oamenii legii din Galați o are în prim-plan pe o femeie în vârstă de 44 de ani care și-a răpit propriii nepoți. Ea a fost reținută de polițiști după ce și-a sechestrat nepoții, un băiat de 4 ani și o fetiță de aproape 2 ani.

Se pare că femeia nu își dorea ca minorii să fie încredințați mamei lor.

Scandaluri pe bandă rulantă

În data de 13 noiembrie, Secţia 4 Poliţie din municipiul Galaţi a fost sesizată prin apel telefonic la numărul unic de urgență cu privire la faptul că la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei Galaţi – Secţia U.P.U. se află o tânără cu vârsta de 21 de ani, victimă a unei agresiuni.

„Poliţiştii care s-au deplasat la spital au identificat persoana agresată, iar în urma discuţiilor purtate cu aceasta şi a verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data menţionată, în jurul orei 8,00, în timp ce aceasta se afla la adresa de domiciliu din municipiul Galaţi, cartier Micro 40, ar fi avut un conflict spontan cu soţul ei, cu vârsta de 26 de ani. În timpul acestui conflict, soţul şi-ar fi agresat fizic soţia, aceasta suferind mai multe leziuni, motiv pentru care, ulterior, a fost solicitat la faţa locului un echipaj de la ambulanţă, care a preluat-o şi transportat-o la spital, în vederea acordării de îngrijiri şi investigaţiile medicale.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului şi, întrucât a rezultat că persoana agresată fizic se află în pericol şi există risc cu privire la integritatea fizică şi viaţa sa printr-un nou act de violenţă domestică, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, pentru 5 zile, prin care i s-a interzis bărbatului de 26 de ani, să se mai apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri de soţia sa”, informează reprezentanții IPJ Galaţi.

Se pare că nu este prima dată când se întâmplă așa ceva, între cei doi soţi existând și în trecut episoade similare. Numai la nivelul Secţiei 4 Poliţie au fost emise mai multe ordine de protecţie, dar de fiecare dată victima s-a împăcat cu agresorul ei, iar oamenii legii nu au mai intervenit.

Chiar și așa, ulterior, în același caz s-a întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de violenţă în familie.

Nu a vrut să spună unde sunt copiii răpiți

La 16 noiembrie, Judecătoria Galaţi a confirmat ordinul de protecţie provizoriu emis de Secţia 4 Poliţie. Totodată, magistrații au stabilit ca minorii să fie încredinţaţi mamei, urmând ca ea să exercite exclusiv autoritatea părintească.

Peste doar câteva zile, la 21 noiembrie 2023, cei doi copii minori au ajuns la domiciliul tatălui, după cum au stabilit oamenii legii. Se pare că micuții au rămas în grija bunicii paterne, iar, iar la scurt timp femeia i-a răpit, refuzând să spună Poliției unde se află copiii.

„Femeia cu vârsta de 44 de ani a refuzat categoric să comunice locaţia unde se află minorii, motiv pentru care poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, iar după administrarea probatoriului în cauza penală, față de aceasta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca a doua zi să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru dispunerea unei măsuri preventive”, afirmă

În acest caz, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt şi a dispunerii măsurilor legale.