Ce a scris în biletul de adio un violator care s-a spânzurat într-un penitenciar de maximă siguranță din Ardeal. Bărbatul devenise un deținut-problemă
Un violator care s-a sinucis după cinci ani de detenție a lăsat o scrisoare în care a făcut o serie de mențiuni cu privire la fapta comisă. Bărbatul era considerat un deținut-problemă, iar la momentul comiterii suicidului era ținut singur în celulă.
Flaviu Lăcătuș avea 26 de ani când a fost acuzat că a violat cu bestialitate o fată în vârstă 17 ani. Pentru fapta comisă, bărbatul a fost pedepsit a primit 16 ani și 8 luni de detenție.
Susținea că e nevinovat
Condamnarea mare a atras după sine încarcerarea lui Lăcătuș într-un penitenciar de maximă siguranță, drept pentru care violatorul a ajuns la Arad.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că, încă de la început, deținutul ar fi susținut că este nevinovat.
Pe acest fond, Lăcătuș ar fi manifestat unele derapaje de comportament, motiv pentru care pe numele său ar fi existat unele rapoarte de incident. Deținutul, spun sursele Gândul, afirma că este victima unei erori judiciare.
Sinucigașul era în greva foamei
Înainte să moară, condamnatul intrase în refuz de hrană și fusese mutat singur în cameră. Pentru că vizeta era deschisă permanent, Flaviu Lăcătuș putea fi auzit, în dese rânduri, în timp ce vorbea singur. La data de 21 octombrie, condamnatul și-a făcut un ștreang din cearșaf și s-a spânzurat în liniște, pentru ca personalul penitenciarului să nu intervină și să-l salveze.
Acesta ar fi lăsat în urma lui un bilet de adio, prin care a explicat motivele pentru a decis să-și pună capăt zilelor.
Sursele Gândul au spus că Flaviu Lăcătuș ar fi scris că „timp ce cinci ani, a încercat să-și demonstreze nevinovăția, deoarece nu el a comis infracțiunea de viol și nu se putea împăca cu acest gând. În același timp, deținutul s-a plâns că nu avea cu cine să vorbescă și nu a fost nimeni să-l consilieze”.
Violatorul a fost găsit mort de către personalul penitenciarului
Anchetatorii arădeni tratează incidentul drept o moarte suspectă însă principala ipoteză este, în acest moment, suicidul. Totodată, la Penitenciarul Arad s-a deschis o anchetă internă pentru a se stabili dacă personalul aflat pe tură la momentul incidentul și-a respectat atribuțiile de serviciu.