Crimă în seara de Crăciun la un abator din Prahova. Muncitor din Sri Lanka, ucis de un conațional!

Publicat: 26 12. 2020, 14:33
Crimă în seara de Crăciun la un abator din Prahova. Muncitor din Sri Lanka, ucis de un conațional! / Sursa FOTO: https://upload.wikimedia.org

Un muncitor din Sri Lanka a fost ucis de conaționalul său alături de care lucra la un abator din județul Prahova. Criminalul este şi el rănit. Cei doi s-au certat în noaptea de Crăciun, iar pe fondul consumului de alcool scandalul a degenerat într-o bătaie în toată regula.

La final, unul a ajuns la spital, cu răni grave, iar celălalt, la morgă.

Ucis cu un cuțit folosit în abator

Oribila crimă s-a produs la un abator din satul Nucşoara, comuna Poseşti, județul Prahova. Din câte se pare, cei doi cetăţeni din Sri Lanka, angajaţi la abatorul din localitate, s-au îmbătat criță, luându-se la ceartă. Disputa s-a purtat în limba maternă, notează adevărul.ro.

Într-un final, un bărbat în vârstă de 40 de ani a sfârșit prin a fi înjunghiat în gât, murind înainte ca medicii de la Ambulanţă să-i poată acorda primul ajutor. Arma crimei, un cuţit folosit în abator. Agresorul are 48 de ani și a fost şi el rănit în altercație. Având multiple răni la cap şi picioare, criminalul a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti, pentru îngrijiri medicale.

Deocamdată, bărbatul nu a fost audiat fiindcă oamenii legii aşteaptă sosirea unui translator ca să-l poată interoga. Cazul este investigat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.