Daniel Fenechiu, după protestele anti-restricții din România: Guvernul nu ar trebui să facă un pas înapoi legat de restricţii

Publicat: 30 03. 2021, 12:30
Daniel Fenechiu, după protestele anti-restricții din România: Guvernul nu ar trebui să facă un pas înapoi legat de restricţii / Sursă FOTO: Alexandru Dobre- Mediafax Foto

Senatorul PNL Daniel Fenechiu este de părere că autoritățile române nu trebuie „să facă un pas înapoi” în ceea ce privește restricțiile, după ce au avut loc manifestații împotriva acestora.

Daniel Fenechiu a susținut într-o intervenție la RFI că protestele anti-restricții care au avut loc luni seară, în mai multe orașe din țară, i se par inadmisibile.

Daniel Fenechiu: Protestele de aseară, din zona inadmisibilului

„Nu cred că este o surpriză pentru nimeni faptul că la nivel european există un fenomen de proteste şi fără discuţie România nu putea să facă notă discordantă. Pe de altă parte, întotdeauna când există măsuri restrictive ale dreptului la liberă circulaţie, există nemulţumiri care sunt cât se poate de fireşti, dacă rămân la stadiul de nemulţumiri, însă în situaţia în care ele degenerează şi duc la anumite tipuri de acţiuni, cum au fost cele de aseară, în care s-a depăşit timpul în care cetăţenii aveau potrivit legii posibilitatea să se găsească în aer liber, care încalcă regulile privind păstrarea unei distanţe şi aşa mai departe, devin deja şi intră în zona inadmisibilului”, a declarat senatorul PNL.

De asemenea, acesta este de părere că Guvernul nu ar trebui să cedeze în fața presiunilor făcute de manifestanții care ies în stradă.

„Măsura care trebuie luată trebuie să fie măsura care e cea mai bună generatoare de efecte”

„Nu cred că un pas înapoi ar trebui făcut vreodată în faţa unor manifestări de acest gen. Deci nu, cu siguranţă, acest tip de manifestări nu trebuie să genereze paşi înapoi ai Guvernului. Însă dacă în evaluarea constantă pe care orice autoritate o face activităţii pe care o are, Guvernul constată că sunt măsuri care pot fi îmbunătăţite sau că există şi alte perspective, fără discuţie, întotdeauna, măsura care trebuie luată trebuie să fie măsura care e cea mai bună generatoare de efecte”, a mai explicat Daniel Fenechiu.

În cursul serii/nopții de luni, 29 martie, în mai multe orașe din țară au avut loc manifestații ilegale împotriva restricțiilor anti-coronavirus.