De ce cântăreții trăiesc mai puțin decât oamenii obișnuiți. Vedetele mor, în medie, cu patru ani mai devreme
Un nou studiu a demonstrat de ce cântăreții trăiesc mai puțin decât oamenii obișnuiți, cu o diferență medie de aproape patru ani.
Potrivit unei noi cercetări, cântăreții trăiesc mai puțin decât oamenii obișnuiți, în medie cu patru ani. Astfel, se pare că faima vine și cu un risc mai ridicat de deces.
Numeroase vedete au decedat mai devreme decât se așteptau mulți, precum Janis Joplin, Whitney Houston și Jimi Hendrix. Potrivit experților, faima aduce și un nivel de „stres psihosocial unic”, care duce la „comportamente de adaptare dăunătoare”. Printre aceste comportamente se numără și consumul de substanțe ilegale, de exemplu.
De ce cântăreții trăiesc mai puțin decât oamenii obișnuiți
Cercetătorii de la Universitatea Witten Herdecke din Germania au cercetat de ce trăiesc cântăreții mai puțin decât oamenii obișnuiți.
Experții au comparat riscul de deces în rândul a 648 de cântăreți, jumătate dintre ei celebri și jumătate necunoscuți publicului larg.
Fiecare vedetă a fost corelată cu un omolog mai puțin cunoscut, potrivit pentru anul nașterii, gen, naționalitate, etnie, gen muzical și statut (solist sau membru de trupă).
Exemple de artiști care au murit devreme
Analiza a arătat că un cântăreț „celebru” a murit, în medie, cu 4 ani mai devreme decât echivalentul său non-celebru.
Pericolele care vin odată cu faima sunt comparabile cu riscurile pentru sănătate ale fumatului. Câteva dintre exemple cunoscute în rândul vedetelor care au murit devreme sunt: Amy Winehouse, care a murit la 27 de ani, și Liam Payne de la One Direction, care a decedat anul trecut la 31 de ani.
Alți cântăreți care au murit tineri sunt Ian Curtis, solistul trupei post-punk Joy Division, și Prince, care avea 57 de ani când a murit din cauza unei supradoze accidentale. Până acum nu era clar dacă faima în sine, cerințele industriei muzicale sau stilul de viață asociat cu acest statut contribuie la acest risc crescut.