VIDEO | Familiile celor patru muncitorilor de la fabrica de armament Băbeni care au murit în explozie primesc 10.000 de lei

Publicat: 03 12. 2021, 12:15
Actualizat: 03 12. 2021, 12:42

This browser does not support the video element.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a spus, vineri, că în ședința de guvern a fost adoptată o hotărâre prin care vor fi acordate ajutoare financiare pentru familiile victimelor exploziei de la fabrica de armament din Băbeni.

„Știm că la Vâlcea a avut loc un eveniment nefericit și ne dorim să sprijinim familiile aparținătoare victimelor. Se acordă, 10.000 de lei pentru fiecare persoană decedată, 8.000 pentru fiecare rănită și 5.000 de lei pentru fiecare persoană aflată în șoc traumatic”, a spus Marius Budăi.

Sumele provin din fondurile Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și se plătesc de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială de la domiciliul familiilor victimelor până cel târziu la 31 decembrie 2021, fără a fi nevoie de completarea unei cereri, și nici de efectuarea unor anchete sociale, conform unui comunicat al ministerului.

Ajutorul de urgență  se plătește soțului/soției, ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării, în cazul persoanelor decedate, sau, după caz, declarație pe propria răspundere că se ocupă de îngrijirea persoanei rănite, pe baza actului de identitate, respectiv a documentului care atestă relația de rudenie sau căsătoria cu victima, transmite Ministerul Muncii.

Patru persoane au murit și alte trei au fost rănite, în 18 noiembrie, după o explozie care a avut loc la uzina de armament de la Băbeni, județul Vâlcea. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. Conform informațiilor transmise de ISU Vâlcea, în timpul unei operațiuni de dezamorsare a muniției, a explodat o mină antipersonal.

Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, spune atunci că în încăperea în care se detonata mina trebuia să fie o singură persoană și erau patru, toate fiind găsite decedate.

Prefectul a mai spus că, din ce a aflat de la reprezentanţii uzinei, nu ar fi fost respectată procedura de detonare a unei mine.

Managerul fabricii, Gheorghe Lori Boian, este de părere că o eroare umană ar fi dus la explozia de la fabrica de armament de la Băbeni, în urma căreia 4 oameni au murit.

„În acea încăpere, tehnologia de lucru spune că o singură persoană și maxim 10% din timp. Îmi pare rău să o spun, dar ITM a declarat că lucrătorul a fost vinovat de nerespectarea instrucțiunilor de lucru”, a declarat directorul uzinei, Gheorghe Lori Boian, la acel moment.

În explozie au murit trei bărbați și o femeie

Patru persoane au murit și alte trei au fost rănite, joi, după o explozie care a avut loc la uzina de armament de la Băbeni, județul Vâlcea. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu.

Conform informațiilor transmise de ISU Vâlcea, în timpul unei operațiuni de dezamorsare a muniției, a explodat o mină antipersonal.

În explozie au murit trei bărbați și o femeie, iar alte patru persoane rănite au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.