FOTO | Georgiana, o tânără însărcinată în nouă luni, a fost ucisă de cumnatul ei. Înainte să o înjunghie, bărbatul a incendiat casa

Publicat: 21 10. 2021, 12:54
Actualizat: 21 10. 2021, 19:54

Georgiana, o tânără de 27 de ani, însărcinată în nouă luni, a fost ucisă, joi dimineaţă, de cumnatul său. Înainte să o înjunghie, bărbatul a incendiat casa în care locuiau.

Tânăra, care locuia împreună cu cumnatul său într-o locuinţă din localitatea Măxineni, judeţul Brăila, a sunat la 112 să solicite intervenţia pompierilor, după ce l-a surprins pe bărbat în timp ce încerca să dea foc casei.

Până la sosirea pompierilor, cumnatul a înjunghiat-o pe tânăra însărcinată, de două ori, în zona inimii, iar aceasta a fost găsită fără suflare în curtea din spatele casei, scrie publicația De Brăila.

Victima era însărcinată în nouă luni, urmând, potrivit declaraţiilor verbale ale mamei sale, să nască peste două zile. Presupusul autor a dorit să incendieze casa, victima l-a surprins si a apelat 112. Atunci, presupusul autor a lovit victima, după care a avut o tentativă de suicid. Bărbatul s-a înjunghiat, fiind găsit de un martor cu un cuţit înfipt în zona sternului”, a declarat pentru sursa citată Marinela Cosnita, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.

„A încercat să se sinucidă”

Bărbatul a fost dus la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

„Cumnata dumnealui, care era însărcinată în nouă luni și urma să nască în maxim o săptămână, a încercat să sune pompierii în primă instanță, iar el a încercat să o oprească cu un cuțit de bucătărie, cam de 25 de centimetri, cu lama îngustă. Numai că, reușind să o împiedice, i-a provocat două plăgi cardiace, care i-au fost fatale femeii. Când a constatat consecințele faptelor lui, a încercat să se sinucidă”, a spus chirurgul Voicu Dragoș, directorul medical al Spitalul Județean Brăila, pentru Observator TV.

Georgiana urma să nască peste două zile

Părinții fetei, devastați de durere, au declarat, pentru Observator, că fiica lor Georgiana urma să nască peste două zile.

„Trebuia să nască, mai avea două zile. Aveau o relație cam proastă, ea și cumnatul ei. Noi nu știm multe, pentru că nici ea nu ne spunea nouă chiar tot. Cumnatul nu muncea, nu l-am văzut niciodată. Am fost pe aici, dar nu i-am vazut ochii. Locuiau în aceeași casă”, mărturisesc îndurerați părinții tinerei.