Imagini spectaculoase. Unul dintre cele mai importante simboluri ale Bucureștiului este reamplasat pe clădirea Palatului Universității
Palatul Universității București își recapătă grandoarea de odinioară, odată cu reamplasarea a trei piese sculpturale esențiale, vulturul și cei doi grifoni, distruși în urma bombardamentelor din 1944. Evenimentul are loc sâmbătă, 8 august, și face parte dintr-un proces de refacere integrală a clădirii.
Desfășurare de forțe în centrul Capitalei, odată cu reamplasarea pe frontonul Palatului Universității a unei emblematice lucrării sculpturale din perioada „Micului Paris”.
Ansamblul arhitectural, vulturul și cei doi grifoni, a fost reconstruit după 82 de ani și este reamplasat, azi, pe frontonul Palatului Universității.
Compoziția sculpturală a fost concepută de arhitectul Alexandru Orăscu și realizată de sculptorul român Karl Storck, între anii 1862 și 1869. Elementele de arhitectură au fost distruse în timpul bombardamentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Anunțul Primăriei Capitalei
Primăria Capitalei a postat un clip de la momentul reamplasării masivei structuri pe frontonul Palatului Universității.
„ASTĂZI AM reSCRIS ISTORIA! Am readus acasă, pe Palatul Universității din București, vulturul și cei doi grifoni care fuseseră distruși în urma bombardamentelor din 1944”, a transmis edilul Ciprian Ciucu.
Ansamblul sculptural vulturul cu grifoni cântărește 1,6 tone
Ansamblul format din vulturul încoronat și cei doi grifoni reprezintă un simbol al protecției statului asupra cunoașterii și instituției universitare.
„Ansamblul care va fi montat este realizat din bronz și este alcătuit dintr-un vultur cu o greutate de aproximativ o tonă și doi grifoni de aproximativ 300 de kilograme fiecare, ceea ce face ca întreg ansamblul să cântărească 1,6 tone.
Lucrarea, cu o valoare totală de aproximativ 2 milioane de lei, este semnată de sculptorul Alexandru Siminic, împreună cu colaboratorii săi, Teodor și Ștefan Siminic, fiind realizată prin tehnica tradițională a bronzului turnat prin ceară pierdută, cizelat și patinat, și are la bază creația originală a sculptorului Karl Storck”, a transmis Universitatea București într-un comunicat.
Cum ar urma să arate clădirea Universității după finalizarea procesului de reabilitare
Cele trei piese fac parte, de fapt, dintr-o lucrare extinsă, denumită „Minerva ocrotind artele și științele”, care decorau frontonul original al Palatului Universității.
Proiectul de refacere integrală a frontonului original al Palatului Universității din București va continua în următorii doi ani, până la reconstituirea completă a lucrării concepute de Alexandru Orăscu și realizată de Karl Storck.
În perioada reconstrucției postbelice, fațada corpului central a fost simplificată, iar elementele sculpturale care au definit timp de aproape un secol imaginea Palatului Universității au dispărut.
VIDEO: Facebook/ Florin Rădulescu/ Primăria Capitalei