Mai merită în 2025 să cumperi VECHIME în muncă? Pensia socială e mai mare decât contribuția retroactivă
Tot mai mulți români se întreabă dacă merită să cumpere vechime în muncă pentru a obține pensia minimă. În 2025, costul unei singure luni de asigurare retroactivă este de 1.013 lei, în timp ce pensia socială garantată este de 1.281 lei – adică cu 268 de lei mai mare decât contribuția lunară.
Legea pensiilor prevede un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Fără acesta, nicio persoană nu se poate pensiona, indiferent de vârstă.
De exemplu, cine are 14 ani și 11 luni vechime trebuie să cumpere încă o lună pentru a ieși la pensie și a primi cel puțin pensia socială de 1.281 lei.
Cât costă vechimea cumpărată în 2025
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), o lună de asigurare retroactivă costă 1.013 lei, calculată la salariul minim brut și la cota de contribuție de 25%.
- 1 an de vechime = 12.156 lei (aprox. 2.431 euro)
- 2 ani = 24.312 lei (aprox. 4.862 euro)
- 3 ani = 36.468 lei (aprox. 7.293 euro)
- 4 ani = 48.624 lei (aprox. 9.725 euro)
- 5 ani = 60.780 lei (aprox. 12.156 euro)
- 6 ani = 72.936 lei (aprox. 14.587 euro)
Cei mai mulți români cumpără între 1 și 3 ani de vechime, arată datele CNPP. Doar 205 persoane au plătit pentru maximum 6 ani, potrivit Adevărul.
Câți români cumpără vechime la pensie
În 2024, au fost încheiate 7.256 contracte de asigurare retroactivă. În 2025, până la 1 septembrie, au fost semnate 4.391 de contracte, cu 8,2% mai puține decât în aceeași perioadă din 2024.
În majoritatea cazurilor, românii plătesc pentru a completa 2 ani lipsă de stagiu. Numărul celor care au cumpărat doar o lună este mult mai mare decât al celor care au achitat pentru perioade extinse.
Pensia socială, peste contributivitate
Potrivit CNPP, aproape 900.000 de români încasează indemnizația socială de 1.281 lei, pentru că pensia contributivă calculată ar fi fost mai mică.
- 353.742 ar primi sub 700 lei/lună, dacă nu ar exista indemnizația socială;
- 298.701 ar primi între 701 și 1.000 lei;
- 246.558 ar primi între 1.001 și 1.200 lei.
Astfel, pentru mulți pensionari, pensia minimă socială depășește valoarea pensiei bazate strict pe contributivitate.
Condiții pentru cumpărarea vechimii
Contractul de asigurare retroactivă se poate încheia pentru cel mult 6 ani anteriori lunii semnării, dar doar până la vârsta standard de pensionare.
Pot opta pentru această variantă persoanele care nu sunt pensionari, nu au realizat stagiu de cotizare în perioada pentru care solicită asigurarea și nu aveau obligația asigurării în acea perioadă.