Pisici vânate cu ARBALETA, în Ilfov. „Mă sperie faptul că nu mai pot să ies prin curte”

Publicat: 05 03. 2023, 11:59
Actualizat: 05 03. 2023, 12:01
Pisici vânate cu arbaleta, în Ilfov / Sursa FOTO: scholarlycommons.pacific.edu

Mai multe pisici au fost vânate cu arbaleta, într-un caz de o cruzime fără margini. În Ilfov, satul Snagov, locuitorii spun că au ajuns să se teamă inclusiv pentru integritatea lor.

„Mă sperie faptul că nu mai pot să ies prin curte”, spune o femeie.

Poliția a deschis dosare penale

În ultimele zile, trei pisici au fost descoperite cu lovituri cauzate de săgețile trase de arbalete. Ultimul pisoi găsit a fost salvat de medicul veterinar Daniel Barbu. „Din fericire, este o plagă superficială pentru că a fost lovit la nivel de spate, deci nu i-a perforat toracele. Din fericire, a avut noroc”, afirmă medicul veterinar.

Mirela, o femeie care locuiește în Snagov, a povestit la Digi24 cum l-a găsit pe motanul rănit de săgeți: „Am fost acolo, am văzut un pisoi săgetat cu o săgeată de arbaletă și l-am tras de sub mașină. Mi-era o milă teribilă, era foarte chinuit! Este al treilea pisoi din zonă împușcat cu o săgeată de arbaletă. Arbaleta o am, am fost la Poliție după ce am internat pisoiul și mi-au spus să o păstrez ca probă. Mă sperie faptul că nu mai pot să ies prin curte. Și eu am pisici și nu le scot afară”, susține Mirela.

Și Ionuț, un alt locuitor din Snagov, spune că știe despre cazul pisicilor vânate cu arbaleta. El povestește ce a pățit Bubu, unul dintre pisoii familiei sale: „Copiii îl numeau Bubu, suntem la al cincilea pisoi cu acest nume, pentru că ceilalți n-au mai venit acasă. Acum s-a întâmplat nefericitul eveniment când Bubu a venit acasă cu o sageată de arbaletă. Bănuiesc că cei care au folosit arcul n-au putut să-l nimerească bine de la distanță, iar motanul s-a făcut bine după o săptămână de îngrijiri”.

Potrivit sursei citate, Poliția Animalelor a deschis două dosare penale pentru cruzime împotriva animalelor.