Raluca Turcan, promisiuni la preluarea mandatului. Ministrul Muncii anunță creșterea salariului minim în 2021!

Publicat: 24 12. 2020, 14:46
Raluca Turcan/ Sursa FOTO: https://cdn.fanatik.ro

Raluca Turcan a ajuns ministru din vicepremier. La preluarea mandatului, noua șefă de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale s-a grăbit să promită măriri salariale pentru 2021! Ea susține că are de gând să modifice metoda de calcul pentru stabilirea creşterii salariului minim care, în felul acesta, va creşte cel puţin raportat la rata inflaţiei.

Cu ocazia preluării mandatului la MMPS, Raluca Turcan a organizat și o conferință  de presă în care și-a enumerat câteva dintre obiective.

Cum are gând să crească salariu minim Raluca Turcan

Printre acestea, și creșterea salariului minim, posibilă cu ajutorul modificării grilei de calcul, zice Raluca Turcan.

Am avut o discuţie extrem de intensă cu doamna Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale şi de asemenea cu reprezentanţii instituţiilor din subordinea ministerului, pentru a ne stabili un set de priorităţi pe termen scurt, urgenţe. La capitolul urgenţe, am discutat câteva chestiuni care ţin de răspunsul pe care trebuie să-l oferim în legătură cu salariul minim. În privinţa salariului minim, şi discuţia din cadrul ministerului, dar şi discuţia cu domnul prim-ministru Florin Cîţu a subliniat faptul că acesta trebuie să crească cel puţin raportat la rata inflaţiei”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a precizat că decizia finală privind modul de calcul a salariului minim va aparţine conducerii Guvernului: „Aşadar, este un lucru pe care deja îl vom lansa în transparenţă, în dezbatere publică, astfel încât să putem să legiferăm această decizie. Decizia va aparţine într-un final Guvernului, cert este că propunerea este ca această majorare să se facă cel puţin cu rata inflaţiei. V-am spus doar principiul, urmând ca în şedinţa de Guvern să fie anunţate toate detaliile. Această modificare în calculul salariului minim evident că va duce la o majorare a salariului minim brut (n.r. – din ianuarie 2021)”.

În Programul de guvernare depus la Parlament de premierul Florin Cîţu se prevede ca metoda de calcul pentru stabilirea creşterii nivelului salariului minim să se bazeze pe trei indicatori: productivitatea muncii, indicele inflaţiei şi creşterea economică. Pe de altă parte, legislaţia în vigoare, prin Legea 174/2020, stipulează: „Coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plata şi a politicii salariale”.