REACȚIE. Laurenţiu Ţenţ, şeful demis al Casei Naţionale de Pensii: „Am aflat de pe Facebook și din presă. Nu înțeleg motivul”

Publicat: 28 04. 2020, 10:38
Actualizat: 07 04. 2021, 00:56
Sursă foto: Laurentiu Tenț Facebook

Laurenţiu Ţenţ a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Pensii Publice, potrivit unei decizii a premierului Ludovic Orban, publicată luni în Monitorul Oficial. Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a spus că acesta nu a îndeplinit indicatorii de performanță.

„Am aflat din presă, de pe Facebook. Am avut o mare mirare, pentru că nu înțeleg motivul. Am avut discuții în ultima perioadă normale, instituționale!”, a declarat Laurențiu Țenț într-o intervenție telefonică la Antena3.

„Sincer nu îmi reproșez nimic. Adică evident, tot timpul, este loc de mai bine. Însă nu pot spune că am ceva să îmi reproșez. Oricum am de gând astăzi să trimit un raport de activitate cu ceea ce am reușit să realizez și ceea ce îmi doream să realizez. Cu ce am realizat în aceste 4 luni, proiectele pe care le-am demarat și speram pentru viitor să fie și acestea finalizate”, a adăugat Țenț.

Ministrul Muncii

„Am cerut revocarea din funcție a președintelui Casei Naționale de Pensii Publice. Datele obiective îmi indică faptul că nu suntem acolo unde trebuia să fim astăzi în îndeplinirea indicatorilor de performanță. Dincolo de evaluarea mea, mesajele primite, multe, de la pensionari care nu mă cunosc personal și care îmi relatează situații inacceptabile din teren pentru mine contează mult”, a transmis Violeta Alexandru pe pagina sa de Facebook.

Ministrul muncii a subliniat că sunt multe măsuri de reformă pentru a atinge performanța și pentru a rezolva dosarele de pensii în timp. Violeta Alexandru este de părere că Laurenţiu Ţenţ, președintele Casei Naţionale de Pensii Publice, nu a îndeplinit anumite criterii.

„În funcții publice, mă interesează exclusiv performanța. Da, propunerea de numire din decembrie 2019 a fost a mea, dar acest lucru nu înseamnă că de dragul de a mă proteja nu iau decizii atunci când este cazul. Știu un lucru, se poate face performanță și la casele de pensii. Urmează câteva decizii de management importante”, a mai transmis ministrul Alexandru.

Atribuțiile au fost preluate de secretarul de stat Tomiță Murgoci.