Tânăr român, mort într-un ACCIDENT în Italia. A fost spulberat de un șofer neatent

Publicat: 12 09. 2023, 13:44
Tânăr român, mort într-un accident în Italia. A fost spulberat de un șofer neatent / Sursa FOTO: ilgazzettino.it

Accident teribil în Italia, în care și-a pierdut viața un român. Bogdan Alexandru avea doar 31 de ani și o viață frumoasă înainte. Toate planurile sale au fost spulberate, însă, de un șofer neatent, care nu a acordat prioritate.

Tânărul român a decedat în dimineața de luni, 11 septembrie, la Mirano, o micuță localitate de lângă Veneția, Italia.

Cine este șoferul vinovat

Publicația Il Gazzettino scrie că Bogdan Alexandru se deplasa pe motocicletă când o mașină l-a lovit puternic. N-a avut nicio șansă, impactul violent curmându-i viața la doar 31 de ani.

Accidentul s-a produs dimineața, în jurul orelor 08:30, pe strada Cavin di Sala, la intersecția cu Bianchi. Românul era rezident în Martellago și călătorea pe motocicleta sa spre Santa Maria di Sala.

Șoferul neatent, Z.G., are 27 de ani. El a intrat pe drumul principal de pe o stradă laterală fără să acorde prioritate autovehiculelor care circulau regulamentar.

Carabinierii au descoperit că motociclistul român a încercat să frâneze, dar coliziunea nu a putut fi evitată, iar impactul s-a dovedit a fi fatal.

Cazul a stârnit o tristețe profundă în rândul comunității locale, mulți români exprimându-și compasiunea și sprijinul pentru familia îndoliată a lui Alexandru Bogdan.

În prezent, autoritățile investighează cazul și sper că detaliile descoperite vor oferi răspunsuri pentru luarea unor măsuri care să prevină, pe viitor, astfel de tragedii.