Prima pagină » Social » AnimaWings a suspendat toate zborurile regulate până pe 25 octombrie. Ce se va întâmpla cu biletele cumpărate de pasageri

AnimaWings a suspendat toate zborurile regulate până pe 25 octombrie. Ce se va întâmpla cu biletele cumpărate de pasageri

AnimaWings a suspendat toate zborurile regulate până pe 25 octombrie. Ce se va întâmpla cu biletele cumpărate de pasageri

Compania aviatică AnimaWings și-a suspendat toate zborurile regulate, la o zi după ce a cerut intrarea în insolvență. Unele rute nu mai pot fi rezervate până pe 25 octombrie, iar altele au fost oprite pe termen nedeterminat. Compania susține că măsura este temporară și că pasagerii afectați vor fi informați direct. „În contextul operațional actual, zborurile AnimaWings sunt suspendate temporar în perioada 02–24 octombrie 2026. Începând cu 25 octombrie 2026, odată cu debutul sezonului aviatic de iarnă, operarea va fi reluată pe baza unui program de zbor revizuit, adaptat aeronavelor disponibile în flotă”, transmit reprezentanții companiei într-un comunicat.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ...

Prioritatea AnimaWings: informarea pasagerilor și minimizarea impactului

„Toate zborurile regulate AnimaWings programate joi au fost anulate, iar vânzarea biletelor a fost suspendată pe numeroase rute. Pentru o parte dintre destinații nu mai sunt disponibile curse până pe 25 octombrie, în timp ce alte rute au fost oprite pe termen nedeterminat, potrivit informațiilor publicate de BoardingPass. Cele două aeronave Airbus A320 rămase active urmau să efectueze ultimele curse de la Nisa și Istanbul către București. Ulterior, avioanele nu mai figurau cu alte zboruri programate în cursul zilei de joi, deși compania trebuia să opereze curse din Capitală către Cluj-Napoca, Oradea, Iași, Timișoara și Tel Aviv, mai arată publicația. „Zborurile sunt suspendate temporar până la reorganizarea planurilor de zbor. Prioritatea noastră în acest moment este informarea pasagerilor și minimizarea impactului asupra acestora”, au transmis reprezentanții AnimaWings.

Compania nu a precizat când va relua efectiv cursele și nici ce rute vor fi păstrate după reorganizarea programului. Pasagerii care au bilete cumpărate trebuie să urmărească mesajele transmise la adresa de e-mail și la numărul de telefon asociate rezervării. Pentru zborurile anulate, aceștia pot solicita rambursarea biletului sau redirecționarea către altă destinație, în condițiile prevăzute de legislația europeană.

AnimaWings a cerut intrarea în insolvență

Compania aeriană românească, a cerut miercuri intrarea în insolvență și mai operează doar două dintre cele opt aeronave. Potrivit recomandărilor companiei, pasagerii trebuie să verifice dacă zborul lor mai este programat înainte de a pleca spre aeroport, întrucât numai astăzi au fost anulate șase zboruri. Persoanele afectate vor fi anunțate direct de companie și vor putea solicita rambursarea biletelor sau, dacă este posibil, o alternativă de călătorie.

În secțiunea „Rezervarea mea”, pasagerii trebuie să se asigure că adresa de e-mail și numărul de telefon sunt corecte, deoarece eventualele modificări vor fi comunicate prin aceste date de contact.

Depunerea cererii de insolvență nu anulează automat biletele. Dacă pasagerul nu a primit o notificare, iar cursa apare în continuare ca fiind operațională, trebuie să se prezinte la aeroport potrivit programului comunicat.

„Pentru zborurile care nu vor mai putea fi operate, compania va pune la dispoziție soluțiile aplicabile fiecărei situații, inclusiv posibilitatea rambursării sau, acolo unde este posibil, soluții alternative de călătorie. Având în vedere volumul ridicat de solicitări anticipat în această perioadă, timpul de răspuns al serviciului Customer Support poate fi mai mare decât în mod obișnuit. Solicitările vor fi prioritizate în funcție de proximitatea datei de călătorie, cu prioritate pentru pasagerii care urmează să călătorească în perioada imediat următoare”, a transmis AnimaWings.

Cei care au zboruri programate la date mai îndepărtate și nu au primit o notificare sunt sfătuiți să nu contacteze deocamdată serviciul de asistență. Operatorul le recomandă pasagerilor să nu trimită aceeași solicitare prin mai multe canale, deoarece timpul de procesare ar putea crește.

Ce drepturi au pasagerii dacă zborul este anulat

Potrivit Regulamentului european 261/2004, pasagerii trebuie să poată alege între rambursarea costului biletului și redirecționarea către destinația finală, fie cât mai repede posibil, fie la o dată ulterioară convenabilă, în funcție de locurile disponibile. Dacă pasagerul alege redirecționarea și trebuie să aștepte, compania are obligația să îi ofere asistență. Aceasta poate include mâncare și băuturi, două apeluri telefonice sau mesaje, iar dacă plecarea alternativă are loc în ziua următoare, cazare și transport între aeroport și hotel.

În anumite condiții, pasagerii pot avea dreptul și la compensații:

  • 250 de euro pentru zborurile de cel mult 1.500 de kilometri;
  • 400 de euro pentru zborurile intracomunitare mai lungi de 1.500 de kilometri și pentru celelalte zboruri cu distanțe cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri;
  • 600 de euro pentru zborurile care nu se încadrează în primele două categorii

AnimaWings mai operează cu două aeronave. Cererea de deschidere a procedurii de insolvență a fost înregistrată ieri la Tribunalul București. Compania prezintă demersul drept o inițiere a reorganizării judiciare și susține că își continuă activitatea.

„AnimaWings a decis inițierea procedurii de reorganizare judiciară, demers depus de companie cu obiectivul de a accesa cadrul legal de protecție necesar pentru continuarea activității, stabilizarea operațiunilor și restructurarea obligațiilor într-o manieră sustenabilă. AnimaWings își continuă activitatea și operațiunile de zbor în formatul actual al flotei. În perioada imediat următoare, prioritatea companiei este menținerea unui număr cât mai mare dintre zborurile planificate și limitarea impactului asupra pasagerilor”, se arată în comunicat.

Cererea a fost depusă la mai puțin de 24 de ore după ce operatorul a anunțat scoaterea treptată din serviciu, începând cu 29 septembrie, a celor șase aeronave Airbus A220-300. Măsura a fost pusă pe seama unor probleme tehnice repetate.

La sfârșitul lunii iunie, AnimaWings avea obligații restante către stat de aproximativ 11,5 milioane de lei, de două ori mai mari decât la finalul lunii martie. Bilanțul aferent anului 2025 nu apare pe site-ul ANAF, iar în situațiile financiare din 2024 figurau datorii totale de 33 de milioane de lei și un profit de aproximativ două milioane de lei. Compania se confruntă și cu mii de procese în instanță, multe dintre acestea vizând plata despăgubirilor pentru zboruri anulate. Conducerea atribuie actuala situație problemelor tehnice ale flotei, dar și „contextului economic dificil, reducerii puterii de cumpărare, instabilității politice prelungite și creșterii costurilor asociate petrolului”. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...