Top 10 PENSII din România, toate depășesc 10.000€/lunar. Cea mai mare pensie, redusă cu aproape 2.000 de € după noua taxă pe sănătate
Cea mai mare pensie din România a scăzut cu aproape 2.000 de euro după ce Guvernul a impus, de la 1 august, plata contribuției pentru sănătate (CASS) de 10%. Dacă în iulie pensia netă depășea 98.000 de lei (19.600 de euro), în august aceasta a ajuns la 88.558 lei (17.700 de euro).
Primele 10 pensii din România depășesc în continuare suma de 10.000 de euro lunar, toate fiind obținute pe bază de contributivitate, în special din cariere în domeniul bancar și al asigurărilor.
În luna iulie, cea mai mare pensie avea o valoare brută de 108.627 lei. Conform legii, primii 3.000 de lei nu erau impozitați, iar pe rest se aplica un impozit de 10%, rezultând un venit net de 98.064 lei (19.600 de euro).
Odată cu introducerea CASS, calculul s-a modificat: mai întâi se aplică taxa de sănătate, apoi impozitul pe suma rămasă.
Câți bani pierd pensionarii de lux din România
Astfel, pensia maximă a scăzut cu 9.506 lei (aproximativ 1.900 de euro) într-o singură lună. Și celelalte pensii de top au suferit reduceri.
A doua cea mai mare pensie din România era, în iulie, de 85.367 lei (peste 17.000 de euro), dar în august a coborât la 77.130 lei (15.400 de euro), pierzând circa 1.650 de euro, potrivit News.ro.
Pensia aflată pe locul trei în top a scăzut de la 81.292 lei net (16.250 de euro) la 73.463 lei (14.700 de euro).
Chiar și ultima pensie din top 10, care era în iulie de 56.689 lei (11.300 de euro), a scăzut în august la 51.320 lei (10.260 de euro).
4,5 milioane de români, plătiți cu pensia medie
În prezent, toate cele mai mari 10 pensii din România depășesc 10.000 de euro net lunar, chiar și după aplicarea contribuției pentru sănătate.
În contrast, pensia medie din România este de 2.814 lei (aproximativ 560 de euro), în timp ce numărul pensionarilor depășește 4,5 milioane, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii.