VIDEO. Anchetă după ce un activist de mediu a fost atacat cu pietre și umplut de sânge de „mafia lemnului”. Reacția lui Marcel Vela

Publicat: 10 12. 2020, 13:06
Actualizat: 10 12. 2020, 13:08

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a trimis echipe de specialiști pentru a verifica relatarea unui activist de mediu din Bucovina, Daniel Bodnar, care a povestit că a fost atacat cu pietre și umplut de sânge de „mafia lemnului”.

Anchetă după ce un activist de mediu a fost atacat cu pietre. Reacția lui Marcel Vela

Ca urmare a apariției imaginilor în spațiul public, s-a dispus trimiterea, de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate.

Ministrul Ion Marcel Vela condamnă ferm astfel de fapte și reiterează faptul că prevenirea și combaterea furturilor de material lemnos ca și a despăduririlor abuzive constituie priorități ale mandatului său.

În situația în care, urmarea a controlului efectuat de structurile Poliției Române, vor fi identificate disfuncționalități în activitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne, vinovații vor fi prompt sancționați.

Neprofesionalismul, lipsa de implicare, pasivitatea în situații de acest gen sunt incompatibile cu statutul de cadru al Ministerului Afacerilor Interne, structură în care am promovat integritatea, meritocrația și profesionalismul”, transmite ministrul  Marcel Vela.

Activist de mediu, atacat și lovit cu pietre de hoții de lemne: „Criminali odioși!”

Daniel Bodnar, unul dintre cei mai cunoscuți luptători cu mafia pădurilor din județul Suceava, a fost rănit grav, după ce mașina sa a fost lovită cu pietre și unul dintre geamurile vehiculului a fost spart.

Tânărul activist de mediu a urmărit două camioane cu lemne care se îndreptau spre comuna Mălini din Suceava și a sunat la 112, anunțând faptul că transportul respectiv pare unul ilegal și camioanele sunt supraîncărcate. Bodnar a continuat să urmărească cele două camioane până când acestea au intrat în curtea unei firme de exploatare a lemnului.